Scrisoare imaginara

Ma uit si nu-mi vine sa cred ce vreme capricioasa poate sa fie. Ieri soare, ca de inceput de primavara, azi intunecat, mohorit, ceata, vreme numai buna de stat la povesti in fata cestii aburinde de cafea si de uitare de sine, pierdut in privirile celui drag.
Nu pot sa nu fac o oarecare asemanare cu anumite sentimente, stari care insa sper sa nu fie la fel de schimbatoare ca si vremea.
Comparatia este inutila, stiu ca de data asta va fi cu totul altfel. Va fi asa cum trebuie sa fie.
Stiu ca nu mai sint singura si ca tie iti pot spune totul. Ma accepti asa cum sint. Mai stiu si ca de voi fi tentata de oarece rautati mici tu vei fi acolo sa-mi arati drumul, sa mi-l amintesti si daca e nevoie sa ma conduci cu mina tandra, dar ferma, pe drumul ales; drumul bun.
Te simt ca pe un inger pazitor, sosit la momentul potrivit in care nu mai distingeam cu claritate cararea. Insa un inger terestru ale carui buze imi doresc uneori a le simti. Waw!!! Vremea asta de ploaie imi rascoleste din nou fanteziile si..ma vad si te vad intr-o camera de hotel, la malul marii. Vremea este ca cea de acum, intunecata. Citiva nori ameninta orizontul. Usile larg deschise catre balcon, perdeaua flutura in vint si dincolo de ea, marea agitata. Valuri care se sparg furioase de tarm, miscare necontenita de ape si ginduri. De undeva, de la o terasa pustie acum , ce isi asteapta zadarnic turistii dornici de inedit si binevenita relaxare, se aude o muzica de saxofon. E o muzica dulce si lenta, o chemare la dragoste.
Cafeaua uitata in cesti isi raspindeste aroma subtila, contopindu-se cu mirosul sarat al marii. Privim fermecati spectacolul oferit de natura, ne lasam cuprinsi de poezia nescrisa a momentului. Simt miinile tale puternice cuprinzindu-mi cu nespusa gingasie talia. Ma imbratisezi si totul din jur dispare ca prin farmec.

Un observator atent ar mai putea zari doar- ascuns dupa un colt de draperie al unei ferestre a hotelului o figura naucita si incredula de vilegiaturist traumatizat de vremea potrivnica, privind neincrezator si vadit reprobator la cei doi nebuni de pe plaja. O pereche ciudata/ cind or fi ajuns acolo/ care danseaza strins imbratisati pe malul marii, dupa o muzica doar de ei auzita. Fata le e numai zimbet si lumina, pentru moment ei sint stapini neincoronati ai naturii dezlantuite, ai zilei, ai momentului.
Cuprinsi de o inexplicabila fericire, danseaza.
Doar ei si marea.