Încerc să-mi revin dar nu mai pot fiindcă clipa visării se stinge-ncet iar eu trebuie să încep să trăiesc. Cuvintele mele nu mai au nici o valoare, iar gândurile toate sunt nimicuri pentru toată lumea. Încerc să nu dau de bănuit nimănui că nu mă mai cunosc iar toată lumea asta este o simplă glumă pentru mine. Arunc oricui speranțe dar nimic nu mă vede fiindcă sunt orbiți de nimicul de mine.
Șanse către un vis de paradis are toată lumea, însă nimeni nu-l cunoaște. Fiecare își dorește să cunoască în felul lui chemarea, visul, speranța, credința, viața, lumea. Orice înțeles are un adevăr. Culmea este că fiecare are o parte din adevăr, fie el bun sau rău, este interpretat greșit și spus la infinit.
Zorii zilelor bântuite de clipe nimicite doar de-un simplu dor sunt mereu în curcubeul florilor doritori de polen. Vântul bleg se petrece împreună cu ploaia deasupra inimii pământului. Ciripitul păsărelelor oarbe se dezlănțuie folositor în favoarea cântecului frumos. Mișelește se strecoară vulpea roșiatică, cu ochii plini de venin spre culcușul său. Orice plantă este zdrobită de un picior. Orice cuvânt este stâlcit de vorbitor.
Fiecare își dorește să fie stăpân peste ceva, dar dacă acel ceva este stăpânul lui atunci acesta este înfuriat până la Dumnezeu și înapoi.
Vii sunt toate, însă oarbe ne sunt unghiurile. Pașnic ne spunem unu, doi, trei, dar gândim total diferit din toate punctele de vedere, chiar dacă ne dorim cu disperare să avem aceleași idei. Așteptarea te omoară în vise, în realitate, în toate. Nu mai vreau să aștept nimic în ceea ce ține de viață.
Cureaua visării se zbate până când cineva o va rupe în nouă bucăți și apoi trebuie căutată. Una ești tu, alta eu, următoarea curea este el, apoi ea și așa mai departe până când cineva ne va unii și apoi vom putea trăii cu adevărat în realitate, până atunci doar visăm.
Speranțe deșarte se împrăștie prin toate părțile și cuvântul nu mai are nimic de spus fiindcă are o prea mică amploare.
Viața asta este plină de plăceri dar de fiecare dată există neplăceri mai mari decât ele. Nu prea există o lume fără care să fie trăită doar de la început tot timpul. Această viață este într-o continuă schimbare de care nimic nu o poate face să fie perfectă. Totul despre nimic poate fi scris în nenumărate pagini spectaculoase însă fără sensul de care toată lumea ar putea depinde. Singurul lucru bun din această lume a fost, este și va rămâne nesfârșit iubirea adâncă din ale noastre suflete. Această iubire este un fenomen pe care trebuie să-l aflăm cât mai detaliat dacă nu atunci ura o va înlocui neîncetat. Dacă ar exista un caiet cu modul de folosire al iubirii atunci nimeni nu ar mai greși cu nimic față de persoana iubită și astfel acea persoană care respectă acest caiet își va găsi iubirea mult mai repede și o va iubi toată viață. Astfel singurul lucru este că nu există așa ceva de care să depinzi și astfel nu faci decât greșeli în fața tuturor fără să-ți dai seama.
Nu mai există impecabil, un suflet este mort atunci când începe cu adevărat să trăiască din iubire.
Toată lumea îl caută pe Făt-frumos dar nu-și dau deloc seama că fiecare persoană are o personalitate și acea personalitate nu știe ce-i acela perfect așa cum este acel făt pe care ni-l tot dorim, dar aberăm fiindcă fiecare vede din punctul său de vedere omul perfect, care nu există decât în mintea sa. Așa deci noi nu știm defapt ce ne dorim în final, ci doar visăm continuu la lucruri imposibile.
Mă scufund în cuvinte dar acestea nu par a fi decât nimicuri, singurul lucru pe care ar trecui să-l cred este și va rămâne persoana din mine, care este singura ființă pe care sigur mă pot baza. Minunat, acum mă pot scălda în izvorul de lapte pur îmbălsămat cu petale roz de trandafir, miros cuprins de zare ce mă cuprinde acum când stau liniștită pe această petală numită viață. Culmea este că nimic în jur nu este făcut din bine ci doar cu puțin rău amestecat. Clipe de visare îmi provoacă gingașe văile, mă lasă să le privesc cu ochii închiși și să mă scald în ele până la fund pentru că realitatea încă doare.
Speranțe se simt în culori diferite pe toate sufletele. Mișcarea se smucește din ce în ce mai des fiindcă iubirea este parcă din ce în ce mai aproape de realitate, se îndeplinește un vis la care de mult toată lumea visa.
Teribile vor fi toate cuvintele negative pentru un suflet îndrăgostit, plin de visare, de speranțe, de refugieri în depărtare spre o nouă lume, spre un nou țel în viață, spre acea nouă realitate plină de iubire.
Toate cuvintele de pe această planetă nu fac atât cât se poate gândi un suflet atunci când Cupidon l-a săgetat, și acesta s-a îndrăgostit de un altul. Iar acum tânjește după o sărutare, după o simplă mângâiere, un zâmbet chipeș, un corp zvelt și atletic și după o minunată mireasmă de floare de pe pielea de catifea a iubitei sale.
Se încearcă fără chibzuință în ale sale gânduri, încearcă să-și arate toată dragostea dar nu se prea vede, și deci el rămâne doar cu ale sale gânduri, cu ale sale ofuri, dureri și amintiri stânjenitoare fiindcă nu știe cum va putea vreodată să-și arate dragostea față de persoana iubită; păcat fiindcă așa dragoste privită de la un simplu suflet este imensă, colosal de frumoasă. Dacă stă tot timpul să se gândească cum va putea vreodată să își revină, doar să-i facă în ciudă printr-o simplă aventură nu va reuși să o aducă la sufletu-i ci o va alunga departe, cum este o zare în noapte, plină de lacrimi, cugetate, pline de ofuri plânse și smiorcăieli de viață. Chiar trebuie să suferi mult până să poți fi văzut de ea, chiar trebuie s-o iubești ca să te poată iubi la fel. Dar nimic acum nu mai este adevărat fiindcă v-ați găsit, și sunteți cei mai fericiți și mult prea iubiți unul față de celălalt. Nu mai există suflet rău acum care să nu vă iubească, să vă dorească doar bine, și tot așa pe mai departe.
Existența unei neatinse cărți este nesemnificativă fiindcă dacă va fi plină de stihuri, nimeni nu o va citi ci o va arunca departe în groapa de gunoi, la fel se va întâmpla și dacă vor fi romane de creații pline de suspans, acțiune, dramă, ba chiar comedie fiindcă acum există o nouă sursă pentru cultură, un internet care să meargă bine și nimic nu îți mai trebuie de la viață, ci poate doar o palmă peste față fiindcă nu mai trăiești ci ești un robot în fața monitorului. Nimic acum nu mai există fiindcă nu se mai poate arăta cum era înainte. Totul se înțelege diferit, fiecare are un alt punct de vedere și astfel există mai multe feluri de păreri. Nu se mai deosebește binele de rău, sau răul de bine. Fiecare are în el o parte din adevăr, oricare ar fi el.
Natura a înzestrat pe fiecare cu câte o unealtă vie pe care ar trebui să o dezvolte, dar nu toată lumea își poate dezvălui adevărata unealtă și și-o dezvoltă pe cea care nu trebuie, și astfel trăiesc o viață plină de necaz cu multă ură în jurul lor.
Ce-i viața? O durere continuă a unui suflet care plânge încontinuu fiindcă nu-i rezervă viitorul nimic bun, doar mult, mult, mult rău. Acest suflet este nimicit pe zi ce trece și nimic nu-l poate face să se simtă mai bine deoarece această durere este foarte mare. Chiar dacă un sânge de-al lui este pe moare, acesta nu mai poate să-și vină în fire decât lângă cineva care să-l aline și să poată spune o vorbă care să nu-l mai facă să plângă. Oare de ce-i atât de rea viața? Chiar trebuie să sufere mereu cineva în aceasta? Oare de ce nu vede nici Dumnezeu care are grădina mare, că acest suflet nu a sărit gardul ci aduce multe frumuseți în ea, inclusiv multă iubire de mamă, tată, bunic, frați și bineînțeles iubita sa, marea sa dragoste, inima lui de-o viață, oare de ce?
Dumnezeu există! Și nu grăiesc minciună, ieri s-a adeverit totul, când Acesta a arătat că-i pasă de sufletul iubit pe pământ. Acesta nu se arată vreodată, ci doar atunci când este foarte mare nevoie de El, atunci când este chemat de noi, atunci când plângi și când te rogi cu lacrimi amare și pline de suferință, metoda Lui este prin minuni, miracole. Atunci când nu mai ai decât puțină speranță, Dumnezeu ți-o redă înapoi fiindcă nu-i place să te vadă suferind.
Atunci când nu mai poți gândi doar ce-i mai rău în viață, adică moartea, Dumnezeu face minuni pe acest pământ aducând sufletul înapoi, astfel umplând cu fericire și speranță suflete îndurerate. Și nu cred că nu a făcut nimic pentru fiecare dintre noi, însă nu ne dăm seama decât în momente critice și astfel noi Îl judecăm fiindcă așa am fost făcuți, să vorbească gura fără noi.
Gurile unor persoane te dor, dar în același timp nu-ți pasă fiindcă poți trăi și fără ele, chiar mult mai bine. Totul în jur este împotriva noastră, și cică-i pentru noi, că ei ne fac bine, dar nu-și dau seama că defapt ne îndepărtează foarte mult de aceștia.
Toate florile din lume nu sunt întregi fiindcă sunt comparate cu un suflet zdruncinat.
Nimic acum nu mai poate ajunge pentru acel cineva, despre care eu tot vorbesc, deoarece tot este nimic, și deci nimic nu este decât un nimic mai mic decât acest nimic.
Oare ce este interesant în această lume fiindcă eu nu mai găsesc nimic care să mă ducă în vise și să mă plimbe deoarece încep să înțeleg absolut totul, încep să plutesc pe realitate… oare-i adevărat?