ora 8:prea multe cărți. atâtea cuvinte împletite unele cu alte. de două ori visul l-a târât într-o zonă unde se deschideau paginile unei cărți. a citi din ea, ca de fiecare data. dar la urmă s-a retras din joc. ivan își cunoștea toate lașitățile.
pe ea nu a găsit-o noaptea asta. nici nu a căutat-o. uitase. poate că l-a așteptat. elle aussi doit evader. în care țeastă a umblat cea fără de gură noaptea asta?
după ce beau cafeaua scriu, fiecare moment al zilei va purta un nume. ora 9 nu este ceasul fricii. trage fotoliul lângă fereastră. casele au o aparență solidă. la fel ca și visul. în ce constă atunci diferența? ivan nu se putea decide să separe aceste două consistențe.
efort nou ca să-și amintească cuvintele din carte. tatăl nostru care ești în ceruri... tatăl nostru... tată. se uită la cer. la ceruri. un cer păstos în care mișună rugăciuni. o statistică ar zice poate cum la ora 10 și 3 minute în orașul l. trei mii de rugăciuni scapă din țestele a trei mii de persoane. dar nu e o epocă în care rugăciunile să fie spuse în gura mare. urbea l. are un acut simț al ridicolului.
ivan nu are încredere vrea mereu o altă poveste. la 25 de ani era toma necredinciosul. cu ochii lui toma. îi purta ochii. cu o frică complicată. nici o dovadă nu l-ar fi convins să creadă mai mult decât lipsa dovezilortoma cerea concretului imposibilul:de a rămâne nevăzut. ce dezamăgire când a văzut rana dintre coaste. s-ar fi cuibărit acolo și ar fi cerut ca dovezile să se oprească.