agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2872 .



târziu
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [hoinarul ]

2007-08-04  |     | 



e noapte. simt nevoia sa scriu. nu am mai scris de mult timp. mi se pare ca au trecut zeci de ani de cand nu am mai scris. de fapt, sunt numai vreo cinci ani. cinci ani lungi, frumoși. uneori triști. mi-am trișat o parte din speranțe, o parte din idealuri. am renunțat să mai lupt. pentru ceva. pentru mine. la un moment dat am crezut că a fi fericit inseamnă totul. am trăit și acel moment în care am putut spune "sunt fericit!!!". și atunci am înțeles GOLUL din mine. doamne, îmi părea că-mi lipsesc atât de multe... parcă nimic nu mai era al meu, parcă totul fusese o încercare pentru a mi se arata ceva și apoi totul fusese luat. am obosit. am obosit. nu mai vreau. nu mai am putere. ma doare atât de mult... și nu pot spune asta pentru că aș răni. nu mai vreau. ascult o piesă tristă, care se repetă la infinit. nu știu de ce i-am dat drumul. poate să mă facă să plâng. dar nu mai pot plânge. ultima dată când am plâns a fost când brațele ei mă strângeau tremurând de fericire. parcă m-am golit, precum un izvor care a secat. odată cu lacrimile acelea. odată credeam că am atâtea de oferit... și am fost ca un rău iute a cărui zăgazuri au fost rupte și curgeam... curgeam fără oprire. până am secat. tot ce-mi vine acum e sa pun piesa pe un cd, sa închid ușa, să iau mașina și să gonesc fără țintă. cu pedala de accelerație călcată până la maxim. cu geamurile deschise și această piesă care mă obsedează. și o țigară. e pustiu. afară și în mine. "nu reușesc să mă desprind / e-un univers care vrea să mă sting"... încerc să înțeleg de ce mă doare atât de tale... de ce ma zvârcolesc în mine... de ce nu mai respir ca înainte... atâtea întrebări. prea multe. și prea mult gol. ca un hău căruia nu-i văd capătul. ca o piatră pe care o țin în mână și mă doare, ma rănește și nu o pot pătrunde. nu știu de unde am găsit-o. acum îmi dau seama că o am la mine de mult timp.

parcă și cuvintele mi-au secat. și au făcut loc tăcerii. ca o coală albă pe care mă încrâncenez să scriu ceva și nu pot. o dau la o parte și nu mai rămâne nimic. aprind a nu știu câta țigară. nu mai are nici un gust. sau nu mai simt eu. nu mai simt nimic. nici pe mine. e prea mult gol... oare pustiul e frumos?...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!