agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1498 .



Trăiri
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [bugy ]

2007-08-04  |     | 



La început este atracția. Trebuie să existe o atracție, oricât de slabă sau de puternică ar fi ea; altfel nu se întâmplă nimic. Vine apoi momentul (ce poate dura de la o clipă la câteva zile) care declanșează scânteia. Scânteia se preface văpaie, apoi vâlvătaie, și pârjolește totul; este un foc purificator, pentru că trezește sentimentele din lâncezeală și eliberează patima din chingile rațiunii. Patima... ce se poate spune despre ea? Îți pustiește sufletul, ți-l golește de orice alt sentiment, te ridică pe cele mai înalte culmi posibile numai pentru a te azvârli în cele mai adânci puțuri ale gândurilor nesăbuite și ale dorințelor deșarte; este perioada când te macină cel mai crunt îndoiala, când te consumi singur ca o lumânare nevegheată în noapte, când te chinuie cele mai aprigi trăiri... Și, când ți s-a golit sufletul, când lumânarea spiritului a ars până la capăt, când nu a mai rămas decât cenușa, simți că nimic nu mai are rost și mintea ta este urlet crud... Ai vrea să te stingi, să treacă tăvălugul timpului prin tine, să nu mai simți nimic (căci și cel mai mărunt sentiment te poate zdrobi cu povara-i cumplită), să adormi și să nu te mai trezești niciodată (căci ce este trezirea dacă nu o aprigă realitate, mohorâtă și neiertătoare), să nu te mai gândești la nimic (și, mai ales, să nu-ți mai gândești trăirile), să te pierzi în vise și să începi să speri... Așa! Am ajuns și la speranță... Dacă treci peste dorința de a te stinge (și este al naibii de greu, căci e o senzație plăcută de liniște deplină!), în pustiul lăsat de flacăra patimii răsare o floare plăpândă ca un fulg de nea; dacă o lași neîngrijită, va fi năpădită de buruienile neîncrederii, ale temerilor și ale regretelor. Vei avea de ales atunci între a te lăsa pradă deznădejdii (și vei face un gest necugetat, mai mult ca sigur), a te închide în tine (și te vei mistui de durere) și a-ți împietri inima (și vei deveni nepăsător, rece, crud, trufaș, plin de ură și de venin, înșelător... într-un cuvânt, rău; dar ce contează! tu vei socoti că este bine ce faci și că e drept ca și alții să sufere). Însă de vei îngriji floarea speranței cu o răbdare nemărginită, atunci ea va crește și, cu puțin noroc, va ajunge un copac mândru, trainic și de neclintit. Și cel mai de preț rod al copacului va fi dragostea adevărată, necondiționată, nețărmurită, neispitită, neîntinată, neînchipuit de dulce și de duioasă, nemaipomenită... Vei uita trufia, ironia, disprețul; vei învăța umilința, supușenia, smerenia. Vei îndepărta de la tine tot ce este rău, urât sau minciună; vei vedea doar binele, frumosul și adevărul. Vei alunga amărăciunea din suflet, chinul zilelor prea lungi și tristețea nopților prea scurte; vei îmbrățișa din toată inima bucuria ființei ei, frumusețea existenței sale și fericirea de a o ști fericită. Nu vei mai cere nimic iubirii, căci ea nu are ce oferi; vei dărui, în schimb, tot ce ai mai bun. Vei trăi tot ce trăiește ea de o sută de ori mai intens; așa că vei fi într-al nouălea cer când va fi fericită (cu adevărat!) și vei cădea în hăul chinurilor nemăsurate când vei vedea că suferă. Nu îți va mai păsa de tine, căci cum ar mai putea să-ți pese de cineva atât de neimportant când pe lume există o ființă superbă ca ea? Vei căuta să înțelegi taina vieții și a iubirii cu sufletul, căci cu mintea nu o vei putea nicicând descoperi... Ai vrea ca starea asta să țină de-a pururea; ar fi atât de bine!... Dar nu se poate, pentru că urmează lupta; lupta din interiorul tău, dusă împotriva vechii tale ființe care încearcă să învie; lupta cu negurile ce-ți învăluie cugetul; lupta cu umbrele ce-ți acoperă sufletul; lupta cu întunericul ce distruge credința; lupta cu nălucile înșelătoare ce te ispitesc; lupta cu înfiorătoarea grozăvie ce ar vrea să șteargă orice urmă de bine din tine; lupta cu ura oarbă și de neînțeles care încearcă să te scufunde în mâlul nenorocirii; lupta cu vanitatea de a te socoti cea mai minunată făptură; lupta cu durerea simțită cândva; lupta cu amărăciunea din care îți luai seva; lupta cu nefericirea din care nu credeai că-ți vei mai reveni; în fine, lupta cu răul absolut, reprezentat de toate aceste rele mărunte și de multe altele... Ai câștigat prima bătălie? E bine, dar războiul e lung; vor urma bătălii din ce în ce mai grele. Tu vei continua să lupți pentru că...

Lupta te întărește... iar la capăt va răsări o floare plăpândă ca un fulg de nea; ea va crește și va ajunge un copac mândru, trainic și de neclintit; și cel mai de preț rod al copacului va fi dragostea adevărată, necondiționată, nețărmurită, neispitită, neîntinată, neînchipuit de dulce și de duioasă, nemaipomenită...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!