agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-07 | |
O femeie trebuie să învețe să meargă de două ori: o dată în picioare și o dată pe tocuri. La adăpostul înălțimii de 1,75 m-am ferit pe cât posibil de tocurile de 10, până mai ieri, când tentația eleganței a biruit în mine prudența. Iată-mă cocoțată pe niște sandale de la înălțimea cărora prietenele mele micuțe îmi par acum minuscule. Fiecare pas e o încordare, brusc mi-am amintit că uneori îmi sare glezna din încheietură, amănunt care în fața raftului din magazin era total inexistent în calculele mele.
Îmi privesc încântată picioarele, știu că n-am să mai merg decât în papuci vreo 2 săptămâni, datorită bătăturilor pe care mi le fac toate încălțările nepurtate, dar se merită efortul, în fond, în capriciile mărunte stau cele mai mari satisfacții. Azi nu mă poate privi nimeni de sus, interlocutorii mei își vor suci gâtul (dacă nu mi-l rup eu între timp). Cam cu vreo doi ani în urmă, dacă nu eram machiată nu ieșeam din casă nici până la colț, să cumpăr o pâine. Grija cea mai mare era pentru mine să nu fiu surprinsă nearânjată. Azi mă privesc în oglindă, sumă a tuturor defectelor care s-au întâlnit până la mine: sprâncenele drepte ale bunicului, cearcănele adânci ale tatălui, părul moal și prea fin al celuilalt bunic .... Și totuși liniile chipului meu compun trăsături reușite. Mă simt mai aproape de mine așa, fără corectura estetică a machiajului, ca și cum e o taină – doar eu știu cât pot fi de frumoasă, că pot întoarce priviri, că zâmbetul meu e molipsitor. Numai după nopți severe de nesomn mă decid să port un alt chip, pictat jovial într-o potrivire de farduri, cu bătăi dramatice de pleoape și lipsit de dâra cearcănelor moștenite ereditar. Primesc atât de multe complimente și încurajări care mă obosesc, încât a doua zi tot ce fac e să trec prin păr o perie și să ies pe ușă. Prefer să îi fac pe oameni să tresară uimiți decât să îi deprind să privească o mască.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate