Mi-ar fi plăcut să mă cheme Nora.
Să privesc prin ochii ei melancolici
de la capatul ăsta al lumii
cum Pământul incepe să-și cabreaze spinarea
semănând femeii-obiect pe care am iubit-o noaptea trecută.

Nora cuminte,
fără cinism, doar cu farmecul nordic.
Învelită în aburul cafelei
dimineața pe terasa cu vedere spre mare.

Nora tandră
Păstrând pe piele
Manuscrisul vieții noastre împreună
Într-un limbaj arhaic, aproape necunoscut.

Nora tristă