Timpul se strecoară pe lîngă noi zilnic fără zgomot, nu țipă niciodată să ne mișcăm mai repede spre scopurile pe care ni le-am propus mînați de viziune, dorință sau necesitate, nici nu ne critică, dar ne pune în față periodic unele din cele mai dureroase neîmpliniri.
Ne uităm la ele și inventăm scuze. Normal că de fiecare dată scuzele sunt pertinente și le dăm aerul unei eleganțe greu de refuzat. Normal că ne dorim starea de bine și ca rezultat ne alegem anturajul ce preia de la noi temperatura și pulsul nostru, aproape identice, iar dacă nu o facem activ, atunci ne alege el pe noi, devorîndu-ne cu nonșalanța unei dive care a dat de sacul fără fund al unui mascul din tagma celor fără scrupule.
Cînd îți pierzi temporar sau definitiv lumea în care ai respirat o bună bucată de vreme, respirație numită de noi și dependență, șocul produs se recunoaște prin durere, dezorientare, tendința de a căuta mereu plăcerea acelei iluzii. Cu explicarea științifică a acestor concepte se ocupă psihologii, afirmațiile acestea sunt aici punctul de pleacare al poveștii noastre.
Ne aflăm în fața unei (să o numim mai bine așa) întîmplări cu multă inițiativă, înconjurată de oameni care par fundația solidă pe care ea clădește și în același timp ne aflăm în fața unei alte întîmplări, lovită de singurătate ce permanent devine vie printr-un impuls major spre lupta ei pentru supraviețuire.
Ambele trec pe lîngă noi purtînd aceeași rochie, același parfum, același zîmbet. Ambele se pierd în lungi călătorii de-a lungul lumii, ambele se identifică nu prin dorința de cunoaștere ci prin pasiunea de a strînge riscuri, nostalgii și mai ales durere.
Normal că din nou povestea are în centru femeia, gîtul acestui univers, numit bărbat, femeia-forța lui, femeia-energia lui, femeia-capaciatatea lui de a lupta.
Iată că poate multe lucruri ar fi trebui să rămînă nespuse, iată că poate cea care scrie această poveste va putea fi acuzată de încălcarea unor etichete, (numite ușor, ca să nu ne pierdem în termeni “grei” precum “încălcarea principiilor ” și “lipsa caracterului”), pînă la identificarea cu personajul; iată că cea care vă scrie ar putea duce pe umeri mai departe durerea destăinuirii unei poveri ori poate va fi acuzată de crima descătușării în detrimentul celorlalte personaje ce intră în poveste fără voia lor.
Dar bineînțeles, pasiunile noastre fiind durerea și riscul, (ca dealtfel ale protagonistei) ne asumăm în totalitate răspunderea pentru eventualele conflicte, acuzații, sentințe, pedepse și orice fel de lucruri cu care cititorii și criticii ne vor lovi.

La bună citire,
Maria Gold