O carte despre nevroze și ratări


O interesantă apariție editorială a văzut lumina tiparului la editura Brumar din Timișoara. Cartea lui Sorin Delaskela (evident un pseudonim literar, prietenii știu de ce), intitulată provocator „Abisex”, îți captivează atenția de la prima la ultima pagina. Volumul se dorește o incursiune în lumea postrevoluționară a existenției noatre. O existență obositoare, disperată și rece dominată de frustrări, obsesii, nevroze, ratări…

Este o carte a ratărilor dar și a neregăsirilor noastre în această perioadă de tranziție sau traumă postdecembristă care ne-a mutilat etosul. Ne-a desfigurat etic dar și sentimental. Iubirea, fie ea și inocentă, nu-și mai regăsește sensul și atunci ne refugiem în promiscuitate, obscuritate, pornografie… Aceasta din urmă devine o modalitate de ați bate joc de existența ta. „Scriu teatru ca să-mi bat joc de el” spunea Eugene Ionesco. Sorin Delaskela este și el un actor care joacă în această piesă a veții și își bate joc de el în cel mai autentic mod. El trăiește scenele iubirii erotice, participă la ele în toată splendoarea ființei sale. Dar se ratează, la fel ca noi toți. Prietenul nostru, Valentin Vasilescu, mi-a spus odată: „Bătrâne, toți ne ratăm mai devreme sau mai târziu. Important este însă să te ratezi frumos!”. Iar tu, Sorine, te-ai ratat frumos! Și ești, poate, singurul care ai mărturisit asta, care ai conștientizat dimensiunea sa fatalistă, ceea ce noi ceilalți nu am făcut-o. Experiențele descrise în carte nu ne sunt străine nici nouă. Și noi ne-am destrăbălat în cel mai grotesc, mai cinic și mai depravator fel. Însă n-am avut curajul s-o recunoaștem public! Am păstrat în noi aceste reziduuri sentimentale, aceste aglomerări abjecte de pseudo-iubiri, această melancolie umilitoare. Am mimat inocența, puritanismul! Asta am făcut! Am fost părtași la toate nevrozele nostre, ni le-am împărtășit, dar n-am putut depăși aceste stări. În tot acest carusel obscur mai există vreo posibilitate de salvare? Iar la acestă întrebare, inevitabilă, ai și răspuns. Acesta este unul singur! Ne eliberăm prin scris, prin dejectarea acelor elemente nefolositoare și nocive, întocmai unui bețiv ordinar (cum îți place să spui că ai fost) care se eliberează prin vomă. În dedicația pe care mi-ai dat-o, ai așternut următoarele cuvinte: „Poetului și publicistului Mircea Popescu, pentru că literatura e totdeauna mai interesantă decât realitatea”. Așa este, Sorine, literatura este mai interesantă decât realitatea pentru că ne putem detașa de ea, ne putem elibera și, deopotrivă, mântui, atât cât mai poate fi mântuită ființa noastră măcinată de imperfecțiuni sociale și nu numai. Cum este posibil acest lucru? Simplu. Prin limbaj. Literatura posedă ca principal intrument limbajul, singurul mijloc prin care se poate salva scriitorul. Expresivitatea, candoarea și lirismul frazelor cărții sunt ingredientele redefinirii ultime a condiției noastre. A unei posibile reveniri la o altfel de stare.

„Abisex” este cartea noastră a tuturor. Liceeni, părinți, oameni maturi, jurnaliști, scriitori. Deopotrivă, ne regăsim cu toții în paginile sale. Cu obsesii, nevroze, ratări…