agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-03 | |
În Orientul Mijlociu, fetele visează că iubitul lor va fi un șeic de peste mări și țări, bogat și frumos. Pentru Wafaa Sarem, într-adevăr, alesul inimii a fost și de peste mări și țări, și frumos. Cât despre avere...
O DRAGOSTE SINCERÃ. Aceasta a fost singura bogăție a românului Cristian Nemțescu. Motiv pentru care Wafaa nu a stat prea mult pe gânduri și a schimbat cartierul rezidențial, în care locuia cu familia, cu unul foarte vechi și sărac din orașul Giurgiu. Cei doi s-au cunoscut în 1991. Ea lucra la un magazin din centrul orașului Baniyas, o micuță și cochetă localitate, situată la 60 de km de faimoasa Latakia (Lattaquie) – principalul port al Siriei la Mediterană (în nord-vest, fondat de primul rege seleucid, Seleucos Nikator, în secolul al III-lea i.e.n.), considerat leagănul familiei Al Assad, familie care a dat Siriei doi președinți, pe Hafiz și pe fiul său, Bashar – actualul șef al statului. El era sudor pe un șantier aparținând unei firme românești de construcții, ce derula un contract la rafinăria de aici. Cristian Nemțescu își petrecuse mult timp pe șantierele din Orientul Mijlociu. Chiar și după căsătoria cu Wafaa a mai lucrat în Asia. DRAGOSTE INTERZISÃ. Când a aflat că vrea să se mărite cu un român, tatăl fetei s-a înfuriat cumplit. Gestul fiicei sale contravenea legilor Islamului, apoi celor ale comunitatii religioase alawi, din care făceau parte. Doar mama sa a fost cea care a înțeles-o, dar nu se putea lupta cu toți. Cei doi au ales atunci să părăsească Siria. Un lucru de altfel foarte dificil, deoarece tatăl său era un om influent. Bănuind că vor opta pentru această varianta, colonelul Sarem a și dat-o în consemn la frontieră. Totuși, șansa a fost de partea lor, și cei doi îndrăgostiți au reușit să părăsească Siria. ȘOCUL NUMIT "ROMÂNIA". După câteva zile de ședere în România, Wafaa s-a îmbolnăvit. Contrastul pe care i-l oferea viața era mult prea dur. Frumusețea vilelor din cartierul Al Qusur a fost înlocuită de imaginea de coșmar a unor locuințe insalubre dintr-un cartier vechi de peste o sută de ani. Astăzi, Wafaa are 40 de ani. Au trecut 13 ani de când locuiește împreună cu soțul său și cu fiul lor, Angel Hamada. Cristian lucrează în prezent ca sudor la Șantierul Naval din Giurgiu, iar băiatul este elev în clasa a V-a la Colegiul Național "Ion Maiorescu". Vecinii o îndrăgesc foarte mult pe Wafaa pentru că este o femeie respectuoasă și foarte săritoare. Așa sunt de fapt sirienii. "În Siria, oamenii sunt prietenoși și calzi. Aici, după atâția ani, am constatat că, atunci când ești în necaz, nimeni nu te ajută, ba chiar sunt unii care par a se bucura de necazul celuilalt. Nu este o regulă, ci este un lucru de care eu m-am lovit", afirmă Wafaa. ÎMPÃCARE. Wafaa împreună cu Cristian și Angel Hamada au revenit în Siria în 1996. Pentru a fi sigură că tatăl său a iertat-o, din portul Latakia a mai dat un telefon uneia dintre surori. Mesajul a fost cât se poate de clar: tatăl său nu dorea să-i calce pragul casei. Nici acum nu s-a descurajat, și-a luat inima în dinți și a plecat spre casa părintească. După ce a ajuns la Baniyas, s-a oprit la vecinul din fațta casei lor, un avocat cumsecade, care, văzându-o pe Wafaa alături de soțul ei și de copil, a fost înduioșat și s-a dus personal la Ali să medieze conflictul. Nici acest gest nu a avut darul de a-l îmbuna pe bătrânul colonel. A intrat în scenă mama sa, care l-a amenințat pe Ali că pleacă în lume dacă nu o primește pe Wafaa. Dar bătrânul era de neînduplecat... Atunci, într-un moment în care nimeni nu se mai aștepta la vreo îmbunare, sora mai mare l-a luat pe Angel Hamada și l-a aruncat în brațele bunicului său. Când l-a văzut, bărbatului i s-a înmuiat inima și n-a mai avut ce face, l-a îmbrățișat. Iar pe Wafaa și pe soțul ei nu i-a mai lăsat să plece. În aceeași zi, amândoi au reușit să-i sărute mâna bătrânului, obținând astfel de la el mult așteptata iertare părintească. NU SI NU. "Tata este colonel în armata siriană. Când a auzit că vreau să mă mărit cu un român, nu a fost de acord. S-a înfuriat teribil. După cinci ani, am mers în Siria cu băiatul și cu soțul. Când l-a luat pe Angel Hamada în brațe, s-a înmuiat și așa ne-a dat binecuvântarea și iertarea lui" - Wafaa Nemțescu, despre încrâncenarea tatălui ei E BINE! "Mama a fost singura care m-a susținut, însă nu se putea lupta cu întreaga familie. La vreo doi ani dupa plecarea din Siria, unul din frații mei a venit la Giurgiu. L-am primit cu toate onorurile. A stat la noi o lună, apoi, după ce s-a convins că sunt pe mâini bune, s-a reîntors pentru a liniști familia" - Wafaa Nemțescu, despre bunătatea mamei ei ALLAH DIN BISERICA ORTODOXÃ. De când se află în România, nu a putut să-și găseasca un serviciu. Cine își închipuie că limba ar fi fost un impediment se înșeală, pentru că Wafaa a învățat să vorbească și să scrie foarte bine românește. A fost solicitată uneori de reprezentanții Biroului de Pașapoarte pentru a înlesni dialogul cu cetățenii arabi. A mai dat și meditații de limba arabă. Printre elevii ei a fost și Cristina, fiica unor vameși din Giurgiu, fetița care, la o serbare școlara, a interpretat un cântec în arabă atât de frumos, încât publicul a rămas mut de uimire. Wafaa are acasă o impresionantă colecție de casete cu muzică populară siriană, pe care o ascultă zilnic. Iar soțul său i-a făcut cadou un DVD, pentru a putea urmări nunta unuia dintre frați, de care îi este foarte dor. De Paști și la Crăciun, Wafaa merge la Biserica Creștină Ortodoxă "Sf.Treime – Smârda", aflată aproape de blocul în care locuiește. Nu a renunțat la credința islamică, dar crede că se poate ruga lui Allah oriunde, chiar și în această biserică. Ar dori să se mute în Siria împreună cu soțul și cu fiul. Din dragoste pentru ea, Cristian ar trece la islamism. Singurul motiv pentru care mai stau în România este ca Angel Hamada să-și termine studiile... Articol publicat în cotidianul “Jurnalul Național”, la rubrica “Viața mea e un roman” la data de 03 Februarie 2005 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate