Marea mângâie ușor țărmurile și le dă un nou contur...mereu diferit, mereu neașteptat, dar nisipul cald păstrează încă urmele pașilor ce au trecut peste el așa cum fiecare suflet păstrează în amintire semnele celor ce îl înfierează sau amărăsc...și totuși nici lacrimile, nici marea și nici cerul nu pot șterge cicatricile unui suflet, tot astfel cum nici tot globul pământesc si nici luna sau soarele nu vor fi vreodată destul de încăpătoare pentru lumina si căldura iubirii ce învăluie inima unui OM. Te-ai întrebat vreodată ce sunt oamenii?
Oamenii sunt lacrimile îngerilor ce au cunoscut durerea, dezamăgirea, eșecul, dar și iubirea și mila...Oamenii sunt petalele trandafirilor pe aripile vântului, păstrând amintirea unei miresme și a unei catifelări ce odată au fost îmbătător de puternice, dar care și-au trăit deja povestea...Oamenii...un strop de lumina pierdut in soare si curcubee...
Oamenii...acel imens mister ce se naște din neantul unei vremi ce nici în amintire nu mai poate supraviețui si totuși bătaia aripilor unui fluture prins in mreaja unei flori înșelătoare...
Oamenii...fiecare o noua stea, dar stelele nu se nasc decât în galaxii...prea rar sa aibă puterea vreo stea de a atrage materia pentru a o concretiza intr-o noua lume...
Pentru fiecare om, viața e o aventură proprie, unică, cea mai specială...fie ea o dramă sau un vis de primăveri senine, sfera cea mai larga în care se învârte fiecare individ se reduce permanent la centrul constelației sale - Sinele...și totuși oamenii ating prin simplul fapt de a exista noi destine... Oamenii sunt picături de ploaie ce se scurg pe ferestrele cerului si așteaptă să întâlnească în calea lor o alta picătura; doar atunci razele soarelui se pot oglindi plenar în limpezimea lor de cristal...încet, se preling și nu mereu le dai atenție, dar atunci când le observi deja se pierd in marea vieții. Este cu adevărat norocos cel care are răbdarea de a privi în jur cu adevărat...a privi in adâncul sufletului celor care trec pe lângă el...a privi în picătura ce se prelinge pe marginea inimii sale - poate fi o boaba din roua unei noi aventuri sau o raza de luna intr-o noapte senina. Este cu adevărat norocos cel ce are curajul de a fi primul picur de ploaie ce readuce noi energii naturale, care curăță aerul chiar și doar de un fir de praf...cel care are curajul să zboare pe aripile vântului spre înaltul cerului sau adâncul pământului și să își guste libertatea deschizând noi orizonturi pentru ochi ce vor sa privească...
Viata curge din clipa în clipa și o noua picătura ai spune ca nu o poate schimba...și totuși...exista un echilibru intrinsec al oricărei forme de manifestare a materiei: marea are o energie neînchipuită in adâncurile sale, dar un strop de ploaie îi poate înmii puterile și poate face diferența între gloria unei nave și o ruină...sufletul are și el echilibrul sau...coardele sale vibrează la tonalități diferite și aceasta îl face să fie într-o permanentă metamorfoză și atingerea aripii unui alt suflet îl poate face să distoneze sau poate scoate la iveală noi și nebănuite armonii...
Privește un fulg de nea și închipuie-ți că acel fulg este omul de lângă tine...căldura palmei tale îl poate topi și schimba...răceala mâinii tale îl poate lăsa la fel cu ceilalți fulgi...daca îl sufli in vânt nu vei mai știi cum a arătat si care i-a fost destinul...Tu îi ești stăpân pentru o fracțiune din existenta lui și a ta...puțin timp si totuși acea clipă face toata diferența...viata ta și a lui se vor măsura din acel moment încolo în cum a fost si cum va fi...