Sunt zile în care mă tem de mine, trăiesc observându-mă cu atenție. Știu că sunt amenințată să mă rătăcesc. De aceea trebuie să-mi găsesc tot timpul ceva de făcut, trebuie să fiu ocupată fără încetare. E jocul meu de-a furnica. Trebuie să-mi interzic să mă gândesc la altceva decât la ceea ce-mi doresc. Un singur țel: să trecă timpul, să mai treacă o oră și încă una, ca să ajung într-un loc în jurul căruia să nu fie vidul.
Am căutat toată ziua...gândul care să îmi dea încredere și putere pentru a doua zi...gândul care să îmi aducă liniștea de care am nevoie și care să mă facă să mă regăsesc. Nu l-am găsit. Și mi-am dat seama, o dată în plus, că tot ceea ce am nevoie găsesc în mine...nu în lucrurile sau în oamenii din jurul meu...care dezamăgesc...și obosesc...și uită...cărora de multe ori nu le pasă și care nu văd și care trec pe lângă mine, orbi la tot ceea ce încerc să le spun și la tot ceea ce încerc să fac. Nu trebuie să las nimic să mă doboare. Nu trebuie să îi las să mă facă să uit de ceea ce însemn EU..!!!.
Astăzi am dus o cruciadă împotriva mea...pentru că am uitat...de mine. Mi-am regăsit puterea...în mine...pentru că știu că pot mai mult...că trebuie să pot mai mult și să trec peste nimicurile din jurul meu....Și mai ales am învățat...să fiu mereu EU...să demonstrez, dacă se poate, că niciodată nu am putut să duc o viață dublă.