Ai plecat de mult sau poate ieri...mi se pare că sunt zeci de ani de când nu te-am văzut. Îmi e dor și te caut în urmele pașilor ce sunt imprimate adânc în sufletul meu...în locurile pe care le știu după umbra ta. Te caut acum peste tot...mi-e dor de tine...mă doare amintirea zilei de ieri…Ai plecat ieri...acum zeci de ani, spunându-mi că revii...Eu colind în pași mici străzile, căutându-ți chipul în ochii oricărui om ce mă privește când îi zâmbesc, în speranța că dincolo de zâmbet vei apărea tu…Mi-e dor, mi-e dor de tine...! Îmi privesc fața în vitrinele ce altă dată ne oglindea chipurile noastre. Mi-e dor! Azi sunt numai eu…și din vitrină îmi zâmbesc nemișcate manechine frumos îmbrăcate...Le fac cu mâna…și plec mai departe…E târziu…mie îmi e dor...îmi e dor de tine și aș vrea să-mi strig dorul...să se audă până dincolo de stele...aș vrea să-mi strig dorul până dincolo de timp…Ieri a fost când te-am văzut ultima dată, nu...sigur, nu ieri...ci acum zeci de ani. Ajung pe banca noastră de la malul apei...și aici amintirea de ieri îmi stă alături, tovarăș de singurătate…apele susură cele mai dulci cuvinte pe care mi le-ai șoptit și le poartă în undă...și-n unda lor calmă cu străluciri de soare, îți caut chipul...Picuri de ploaie sau lacrimi, tulbură liniștea cursului spre nemărginire.
Simt o adiere cum îmi mângâie tâmplele fierbinți de dor…Cred că și vântul îmi simte dorul. Simt adiere de fluturi pe gene, cred că și ei vor să-mi sărute lacrima...nu, nu sunt fluturi, nici vântul nu bate...sunt palmele tale...Ai vrea să ghicesc ale cui sunt...dar ce palme sunt mai calde ca ale tale? Le recunosc...sunt amprentele degetelor tale unice...de mine păstrate în inimă. Mă ridic…mâinile noastre, demult s-au unit, mă oglindesc în ochii tăi spălați și ei de o lacrimă caldă. În jurul nostru nu mai este nimic decât noi...apa...cerul. Se învârtește totul odată cu noi....ne simțim fericiți...cum numai sufletele ce se iubesc știu să simtă...în iubiri ce ajung până dincolo de nori…
Râdem...plângem și iar râdem...și știm că niciodată nu vom mai lăsa ca ieri-ul să doară...și să fie cât zeci de ani...