frig și întuneric
altădată obișnuit
cu stările extreme
creierul a încetat să mai delireze

ghemuit sub streașina unui templu
scriu un poem plin de spaime
un plânset de copil înfometat
un blestem strecurat printre dinții
încleștați de alcool, de frig și de nepăsare

rânduri bîntuite de năluci
coborâte sub luna amară de toamnă
din terifiante basme născute
sub cupole de catedrale
unde orci și demoni de tot felul
îmi mănâncă inima cangrenată
de tristeți și melancolii insipide

aștept o mîntuire, fie ea și violentă
un tiresias de rezervă
dispus să mă treacă dincolo
fără obol

trupul cândva îmblânzit
se zbate între delir și extaz
cu fiecare rând scrijelit
pe pereții templului
moartea e și mai departe

ca într-un coșmar
cohorte de demoni
îmi străbat sufletul
pelerinaj lugubru
spre ruinele unui templu imaginar