agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-19 | |
Linii albe, interminabile, se pierd printre
șine paralele de trenuri-ambulanță căptușite cu ochi de suferinzi ca și mine. Agonia bolii ne pătrunde ca un abur lipit de geam. Kilometrii se pierd în ore, în gânduri, în câmpii de vaci și de floarea-soarelui... Parcă și pământul fuge disperat spre tine. Mă întrec cu el până când renunță. Câștig întunericul unei săli de așteptare care mă scutură ca să tremur de frig, însă, eu nu mai mișc; încep să devin de porțelan. Liniștea mă scuipă cu voci străine de-a ta și mi se face teamă. Zac singură într-un frig care nu ar trebui să-mi aparțină... Îl refuz! De ce-l simt până-n măduva durerii? Mă întreb dacă nu cumva mi-am greșit drumul. Deodată, o voce sparge întunericul cu un bec: "Domnișoară, aici nu e maternitatea de minuni, dar ar putea deveni cu ușurință locul unde stai să le aștepți până când îmbătrânești și realizezi că ele nu mai vin niciodată..." Nu știam că în spital îți injectează și adevăruri, probabil de-aia mă doare în cot din ce în ce mai des. Dar... iată-mă! Sunt "pacientul perfect"; zac precum o păpușă defectă în fața pragului vieții tale și privesc pe gaura cheii cu niște ochi imenși de sticlă (pe care mi i-ai scoate cu orice ocazie!!!) ecoul unor pași rătăciți, unor pași ai tăi.. Ești atât de aproape! De ce sunt la fel de singură? Etajul trei miroase din ce în ce mai mult a morgă, a bolnavă de inimă care-ți, îmi, ne... bate ca o nebună la toate ușile sufletului, tânjind după o cheie, Sperând că nu ne-ai încuiat separat pe veci încă dinainte de a-mi da șansa să te mai sărut o dată. Tăcerile tale zbuciumate, dorințele pe care le inhibi, Teama de boală, pe care o ascunzi cu-atâta măiestrie, Îmi provoacă grețuri și amețeli de nedescris... Așa că, mă strâng toată-n mine, mă fac mănunchi de "eu", Și îndrăznesc să leșin în șoaptă pe viața ta... Sper să nu mă scapi. Porțelanul e rezistent doar la frig.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate