Picătura
mi-a întreit găurile nasului
și hohotește în laringe
ca un Staphylococcus aureus
într-un nounăscut mă gâdilă
știind c-o s-o strănut
peste frunzele sparte
de tocurile atâtor pantofi!

Frigul de la picioare te ia...

Încă în microbuz știam
că mă voi încălzi cu o frunză
s-a lipit de umbrelă
și e fidelă bordoului
precum o unghie degetului
îmi amintește de fiică
desenând același lucru
ca să-mi fie cald

Aici intră tot felul de plouați
le inhalez mirosul
umezeala intensifică orice iz
le zâmbesc cu frunza amabilă
ea are bordoul –
eu nu

A-a-apciuuuu!

Nu ți-am zis...?