Un om serios


Sunt consilier pe probleme de securitate al președintelui Statelor Unite.
Al președintelui Rusiei. Al președintelui Chinei. Al președintilor (și regilor) Uniunii Europene.Și alții…
În această calitate, am elaborat un plan strategico-operativ care să asigure stabilitatea globală, pe planetă. Planul are trei puncte strict secrete. Singurii care au acces la aceste documente sunt liderii menționați. Fiecare dintre ei a primit, în aceeași cuantă de timp, câte o copie a celor trei documente.Sunt un om precaut. Nu pot să am încredere în sistemul de securitate al ordinatorului meu, pe care, deși parolat la un nivel garantat de toți beneficiarii informațiilor mele, fetița mea, din clasa a patra primară, l-a spart cu regularitate. Așa se face că am trimis informațiile mele și la Târgu Jiu, la Festivalul Național de Umor “Ion Cănăvoiu”. Mă veți întreba care este rațiunea pentru care le-am trimis acolo? Tocmai, pentru că nu există nici-o rațiune. Am trimis în mod expres documentele în ultimul loc de pe Terra care ar fi avut nevoie de ele. . Cine, de pe pământ, a auzit de… Ion Cănăvoiu? Măcar așa, poate, planurile mele ar fi scăpat vigilenței fetiței mele.Mi-am asigurat, în acest fel, o unică modalitate de a dispune de o copie de siguranță a creațiilor mele ultra secrete
Surpriză. Sâmbătă, 21 octombrie, m-a sunat domnul Ion Cepoi. Directorul Direcției de Cultură a județului Gorj. Veniți urgent la Târgu-Jiu! V-am căutat toată ziua de vineri! Sunteți laureat al Festivalului! Aveți chiar premiul I.Aveți cameră rezervată la hotelul Gorj, în centru.
Sunt un om serios. Cum ar putea un om serios să obțină un premiu la o șuetă umoristică? Ce legătură să fie între analizele, planurile, și recomandările mele militare, mondiale, globale, și un …concurs de umor?
Intrigat de faptul că documentele mele ar putea să stârnească interesul public, și nicidecum privat, al personelor care le solicită, și care plătesc, regulat,pentru ele, am alergat cu mașina la Târgu Jiu. Spre surpriza mea, aveam o cameră rezervată la hotelul Gorj. O masă, seara. Eram așteptat de domnul Popescu, consilier pe probleme de cultură. O masă, dimineața. Un loc în autocarul de Runcu, satul natal al scriitorului Ion Cănăvoiu. O cafea în biblioteca satului. Un loc în picioare la spectacolul elevilor din Runcu, dedicat maestrului… Ion Cănăvoiu. O diplomă, o plachetă, cu soclu de marmură, și o sumă de bani imensă pentru posibilitățile orașului care a dat coloana infinitului. O nouă masă de prânz, chiar.
Niciunul dintre participanții la concurs, premiați, sau nu, nu m-a întrebat nimic despre lucrările trimise. Niciun reporter mass-media nu m-a abordat. Este adevărat, s-a declinat numele meu, și atât. Nici-o vorbuliță, nici-un cuvânt, nici-o iotă, nici-o silabă, nici-un sunet, din ceea ce am creat. Un element în plus -care vine să îmi întărească convingerea că am ales locul cel mai potrivit în care să trimit planurile de securitate ale întregii planete, consultate, confidențial, numai de șefii marilor state- este faptul că firul aparatului telephonic din camera mea era rupt: să nu cumva să deconspir, printr-o imprudență, conținutul documentelor,vreunui amic, sau să mi le citesc singur, la telefon, orbit de premiul obținut.. Aceeași tăcere a înconjurat întreaga asistență de epigramiști, caricaturiști și prozatori. Am fost edificat. Toți sunt consilieri de securitate ai marilor puteri planetare, acoperiți ca umoriști plătiți regește, și ținuți de micile slăbiciuni ale Terrei, pe mâncare, băutură, cazare, și transport, la festivaluri de umor, în cel mai strict secret.

Sunt atât de satisfăcut! Numai eu, un consilier militar pe probleme de stabilitate și securitate globală, cu îndelungată experiență, puteam să mă gândesc să trimit lucrările mele strict secrete la un Festival Național de Umor. Adică în singurul loc de pe planetă unde nu le cere nimeni, nu le dorește nimeni, nu le comentează nimeni, nu le citește nimeni, nu le face nimeni scenariu de film, piesă TV, subiect de jurnal personal, carte, sau bârfă. Firește, în afară de juriu. Care a fost plătit să premieze, să mănânce, să doarmă, și să tacă. (Doar asta face toată lumea…) De nu cumva a luat secretele în… Căci era cam trecut. La așa ceva, uite, nu s-a gândit nici fetița mea. La revenirea acasă, i-am cumpărat un bombardier invizibil. Cu tunuri laser și bombe acustice. Deocamdată. A doua zi dimineața, în drum spre serviciu, i-am mai luat un portavion, o armată antitero, și o divizie de tancuri. Este revoltător! Nu au interesat-o. Îmi tot cere o minge de fotbal. Acum e la școală Doamne, ce fericit sunt când pot să scriu și eu ceva, fără să fiu urmărit de copii!
Dar ce voi face cu pagina aceasta, ce voi face? Unde o ascund, pentru o eternitate? A! Am uitat! Cum, unde? O trimit la Festivalul de Umor “Ion CÃNÃVOIU”! Chiar acum!
Să îmi mai spun ceva: leafa mea de consilier militar mondial constă într-o felie de pâine uscată, o cană de ceai de mușcătel, neîndulcit, câteva copeici, și câțiva cenți, pe zi. Din ea, ma osârguiesc, cu mari nevoințe, să fac mici economii, pentru bugetul mondial secret, militar, și antitero. Ori, la Festivalul de umor “Ion Cănăvoiu”” se servește, pentru fiecare invitat: un aperitiv asortat, doua grătare, cât palma, de carne de porc, cu garnitură de cartofi, și salată de legume dulci, vin, votcă, și apă minerală – seara; aperitiv dimineața, la bufet suedez și ceai la termos; aperitiv asortat, două grătare cât farfuria, garnitură de cartofi, salată de varză crudă, vin, Coca-Cola, cafea, și apă minerală, la masa de despărțire. O, deșertăciunea deșertăciunilor! Nu mai vorbesc de câtă pâine se pune pe masă. Iar din firimiturile acestor orgii au mâncat, și s-au săturat, până la sfârșitul tuturor veacurilor, zeci, sute, și mii de oameni cu două mâini, ca noi, care, zi de zi, scotocesc prin gheena de gunoi a orașului coloanei infinitului, porții sărutului, și mesei tăcerii, în căutarea fierului vechi al pâinii noastre, cea de toate zilele.

Al securității zâmbetului Domniei-Voastre,
Un om …serios


22-26 octombrie 2007


PS. Povestioara pe care ați citit-o, ca toate secretele care se joacă pe Pământ, și nu vă întreabă nici măcar cât costă, nu a fost gratuită. Cititorii care au avut plăcerea să o citească sunt invitați de autor să facă o pomenire (să dea un acatist de pomenire, și mulțumire) părintelui Cleopa Ilie, într-o biserică română, ortodoxă, în zilele care urmează. Valoarea acatistului este de 1 leu (1 RON ). Mesajul se adresează unor creștini de onoare. Cei care au onoare, și nu vor dori să urmeze dorința mea ( a autorului ), sunt invitați să-și șteargă mintea de această povestire. Cei care nu au onoare, și nu o vor șterge, și nu vor da nici acatistul ( cu valoarea menționată ), să aibă în vedere că vor avea față de mine această datorie, pe lumea de apoi.