agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-03 | |
Ma pierd uneori in plimbari lungi, ma absorb strazile si oamenii, ma topesc in ei, ma dizolv in fiinta lor, ma inghit cladirile bantuite de suflete neimplimite, ma scurg prin canalele din ciment, ma oglindesc in ferestrele prea mici ale unor case prea mari, raman intiparit in ochii celor pe care ii privesc, ma ia vantul si ma raspandeste in eter, ma scurg prin seva copacilor la umbra carora ma odihnesc, ma ascund in spatele unor usi nevazute, imi pierd identitatea printre celelalte frunze.
Imi imaginez ca ma regasesc uneori, in chipul uni copil, in spatele unui bloc, pe niste scari spiralate, in anii ce au trecut. Dar nu ma regasesc in jur mai mult decat s-ar regasi oricine. Ma pierd in multime si nu gasesc nimic care sa ma ridice deasupra lor, sa ma idividualizeze, decat mici placeri, mici succese, mici evenimente care mi-ai brazdat existenta si cu care m-am multumit, fara a crede ca nu sunt suficiente pentru a ma scoate din anonimat. Imi dau seama de asta acum, si ametetesc, ma afund si mai mult in marea de identitati, fur tot ce pot, asimilez zeci de existente in cateva clipe, dar nu e de ajuns. Si atunci imi recapat calmul, ma ascund in spatele tacerii, ma afund multumita in multime. Am invatat sa ma crut, sa nu ma dedau disperarii ratarii, am invatat sa ma accept, sa nu ma plang. N-am primit un dar primordial, simt greutatea lipsei lui in pasii mei pierduti, in durerea ratacirii. Timpul ma devoreaza, nu ma lasa sa o iau de la capat, nu ma ia sub aripa lui protectoare, nu ma apara de mersul lui. Pasii mei sunt mult mai inceti decat ai lui, alerg sa-i tin ritmul si nu mai pot sa privesc in jur, sa-mi asum universul. In goana mea, ma pierd din ce in ce mai mult in placeri insipide, pe care rapiditatea trecerii le face gigantice, le da o aura de vis, mi le insufla si ma inconjoara. A fost o perioada in care mi-am disputat intaietatea cu viata, cu maretia universului, cu marii creatori. Ne-am luptat o vreme, am trait cu ironia victoriei, m-am simtit o vreme prea puternic, atotcunoscator, liber sa ingurgitez tot, sa dizolv tot in mine. Dar in final, m-au invins. Mi-am plecat capul in fata maretiei universului, complexitatii individului, m-am dizolvat in micile placeri pe care le dominasem inainte si mi-am pierdut dorinta de a mai lupta. Poate e un semn de maturitate, acceptarea prozaicului atotinconjurator. E o modalitate prin care continui sa existi, fara a te deprima succesele prea mici, suprematia inteligentei din jur, nimicnicia sentimentelor, efemeritatea iubirii. In ciclul transformarii mele, am trecut prin perioada romantica in care as fi putut sa mor pentru o idee, pentru a ajunge la maturitate, unde ma asez in slujba unei idei, care o depaseste pe cealalta ca substanta si care nu-mi cere acelasi sacrificiu. Ca semn ca inca nu m-am dezvoltatat pe deplin e faptul ca mi se pare un sacrificiu mai mare sa traiesc in umbra unei idei, mult prea fada ca sa-mi lumineze existenta, mult prea discreta sa atraga admiratia, mult prea comuna sa ma definesc prin ea. Inevitabil ma indrept spre aceasta idee, care imi va marca restul vietii, care imi va domina gandirea si care va insemna trecerea mea la maturitate. Ma intreb cum voi fi eu atunci, daca personalitatea mea isi va pierde sclipirea care ma face sa hohotesc acum, daca voi simti lipsa a ceea ce sunt acum, daca nostalgia idealismului ma va coplesi. Mi-e teama de maturitate ca de o boala ce imi va devora sufletul, imi va distruge inocenta, capacitatea de a intimpina spatiul cu un zambet. Ma gandesc cu mila la mine, o fiinta ce se indreapta inevitabil spre o perioada de acceptare, in care intrebarile vor fi lasate voluntar fara raspuns, in care supravieturiea corpului va domina pasiuna pentru experienta. Vreau sa opresc ciclul dezvoltarii mele, sa ma sustrag societatii care imi insufla informatie pe care nu vreau sa o diger, sa mi-o asum. Vreau sa ma opresc in stadiul in care ma aflu, sa ma bucur de mine, de nestiinta care ma domina inca, de idealismul care imi vegheaza inca pasii. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate