Sunt pește cu țepi veninoși...
Prietena mea Luminița, (Dumnezeule, unde ești tu Luminița mamii) spunea despre mine atunci când mă mai înțepa inima... "Tu, nu ai inimă, nici creier, ai numai niște oase și piele cât să le cuprindă, de ce te-ai putea tu îmbolnăvi?" Uneori îi dădeam dreptate... alteori mi-era ciudă că mă citea cu bisturiul. Prietena mea doctorița... de aici introspecția ei asupra creierului meu și a inimii mele...
Ea iubea un dragon, dragon care mă iubea pe mine... (Marele X era născut în zodia dragonului)... "Măi Luminițo, eu i-am spus că tu-l iubești, și el, nebunul, a spus că deși ai toate calitățile, el tot la poarta mea vrea să facă o serenadă." Pentru mine era doar un amic sau hai, un Amare...căruia îi puteam cere orice și căruia nu-i puteam oferi inima mea, pe motiv că nu aveam inima nici pentru mine... o dădusem de-a dura pe un vis fără noimă...unui cogeamitea Zburător... (nu nu era pilot și nici înger... asta cu îngerul am aflat-o târziu, după ce inima mea ca piatra, de atâta rostogolire, se făcuse nisip)...
"Cum arătă, acela de care nu am nici eu, nici altcineva loc în mintea ta?", mă întreba dragonul acela... simțea că povestea cu inima și cu toate basmele mele ascund o mare absență... era, desi un biet amic, destul de Amare în chestiuni de-ale sufletului...
Nu arată în nici un fel...nu are chip, nu are voce, nu are nume deși are toate chestiile astea... și schimbă subiectul, că n-am ieșit să mâncăm, ca să mă indispui... Nu arată ca nici unul dintre cei pe care îi văd și-i vezi prin preajma mea... e departe, dincolo de limita imposibilului... "Uite ca să-ți dovedesc cât țin la tine, spune-mi de unde să-l iau, ți-l aduc eu, numai spune de unde să-l iau... Râzi, pari veselă...dar până nu umpli marea absență nu ești decât o mare actriță." îmi spunea același dragon ...
I-am spus să nu mă mai caute nici pe mine, fiindcă pe acela de care simțea că locuiește în mintea mea nu avea voie nimeni să se apropie... nici măcar eu...
El trebuia să fie fericit... simțeam că eu, cu toate visele mele i-aș putea fi nefericire... și-l iubeam..și el, măcar el, trebuia să fie cel fericit... Nefericirea mea nu voiam să o împart cu nimeni...
O fi fost măcar el fericit?!
Nu știu, aș putea să-l întreb... și dacă îmi răspunde că nu?!