Îmbrățișare oarbă rătăcită-n calendar

Coridorul de aer a încărunțit sub greutatea pașilor tăi. Apeși clapă de clapă o melodie fără sunete, și încerci să recapeți ceea ce ai pierdut. Secunda din clipă își bate cenușa cu grijă să nu o rătăcească iar tu... tu ți-ai închis auzul în Iarna lui Vivaldi și ochii în pixelii unui ,,poate,,. Un pictor nătâng a aruncat pe cer tușul inimii sale, golind pânza din atelierul cu iz de acid. Ce pași să inventezi pentru a scrie o poveste, un urlet, un zbucium? Ce mișcare de echilibru-în-poante să agăți de mâinile tale, sufletul tău, zâmbetul tău? O scenă goală acoperită de lemne așteaptă mângâierea irișilor tăi, așteaptă zvâgnitura unei treziri de arcuș îmbibat în apusul de ieriul+de+ieri. Piruetă, piruetă, piruetă printre fâșii de zile. Unde ești? Eziști? De ce nu vorbești? De ce nu ești aici să naștem Fericirea? Săritură , săritură, săritură. Știi cine sunt? Eu sunt Eu. Sunt o efemeridă rătăcită în universul umbrelor și luminilor; dar exist, respir, simt, ating, învăț, dorm, creez, merg...iar tu stai în fața mea tăcut și ermetic. Clapă de clapă îți trasez conturul ochilor, buzelor, obraji9lor, feței; conturul sufletului tău pașilor tăi, vocii tale...clapă de clapă scena se umple de gesturi descătușate din colivia posibilului. Roata bicilcletei și-a rupt spițele pline de rugină și pânze de păianjen...câte rămășițe! Așa rămâne și sufletul tău.Ai decis ca într-o zi să culegi ciob de ciob și să lipești un alt suflet, un alt zâmbet, un alt Eu. Un Eu implacabil, un Eu care să nu mai apese pe clape vise și amăgiri. În calendarul din colț, îmbrățișarea s-a încrustat a realitate...arcuș frânt.