De toamnă, gânduri...

Simt...
se-ntomnează sufletul meu,
și încet-încet bate la ușă neființa
cântând imn de nemișcare,
imnul tărâmului de nicăieri
unde lupul-gând își caută veșnic perechea
înlănțuit în secunda de ceară a timpului...

Simt...
ceața opreliștilor învăluie rugile
și-nalță grele zăgazuri la porțile dorințelor
îngropându-le în temnițe de uitare...

Nu ești,
Și simt...
se plumbuie lacrima în colțul ochiului rupt din cerul trist
și pleoapa trage giulgiu
pe catafalcul-tron, unde inima Nebunului,
pulsând haotic vise,
E Rege!

Mai simt...