*
să treci prin lumina unei amiezi de vară
de-a lungul cheiului
pe râul murdar în care puști cu ochi albi
traversează înot malurile și
ca și cum i-ai fotografia mental
să le reții bucuria de pe chipuri
e un fel de revelație candidă
e însăși copilăria rămasă în arterele bolnave
de nostalgie și teama că totul s-a stins

*
te întrebi
dacă ți-a mai rămas vreo frântură
din amintirea zilelor în care timpul însemna
o minge de 35, curtea școlii, serile cu bâza,
whist și războiul stelelor
dacă spaima lua forma unor gândaci de bucătărie
licărind în lumina slabă a becului din bucătrie
dacă după-amiezile verzi cu Crina și Frăguța
în spatele blocului de pe Cornișa Bistriței
sunt numai flashuri ale minții îmbibate de alcool
și vise fierbinți dilatate în miez de noapte

*
visezi la un oraș cu reclame albastre
un decor futurist și spectral de Blade Runner
prin care chinezi fără simțul umorului
în aeroglisoare transparente
sunt mereu în căutarea
unui android evadat din colonii
și deodată creierul îți cedează
transformat într-o tarantulă de foc
pustiindu-ți carnea și oasele
de zile întregi nemișcate
*
treci pe sub poduri împreună cu o umbră resemnată
dintre pereții clădirilor răzbat abia perceptibil zumzete
încă se mai muncește iar orașul se înalță, se dezvoltă în timp ce
luciul semafoarelor și claxoanele stridente ale milioanelor
de mașini se amestecă într-o pastă sonoră
iar pe malul Dâmboviței copiii au lăsat urme de pași
abia vizibile în lumina puțină a felinarelor