agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2288 .



Undele magnetice ale lui z
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Violeta ]

2006-04-05  |     | 



Picătură cu picătură
viața pe care ai clădit-o se duce afară
prin geam, la muncitorii de pe blocul vecin, să se șteargă pe picioare
în dimineți ploioase, mirosind a trup ars
degetele
mi s-au încleșta pe numele tău, buzele
mișcă a pește, caută un aer care
nu mai vine, nu mai vine...
durerea asta o uitasem, nu am cuvinte
din ele ar curge răzbunare cu sânge. Te-am rugat
cândva să nu te îndăgostești de mine, dar nu
te-am rugat să nu mă lași pe mine
să-ți ajung în suflet. Tu
nu mi-ai intrat în pat, mi-ai intrat în măruntaie si cu fiecare lenjerie
spălată mai spălai o zi de amintiri. Înțeleg, acum
ești perfect, pregătit, ușor ca fulgul
ai uitat tot, ca să poți
pluti
probabil
apa
de acolo
are nevoie de morții altora.
Dar eu n-am pe cine să îngrop aici! Eu nu mă am decât pe mine
să mă râcâi cu vârful cuțitului, cu vârful
limbii lui reci, care rămâne, rămâne... Unde
s-a topit afecțiunea ta, ce primăvară
blestemată
a venit peste noi?
În ce torent de bulimie
de viață, de trupuri
pe care calci ca oricare altul... N-am crezut
că voi mai scrie vreodată acele cuvinte: pășești ca un învingător pe cadavre rămase în urmă
credeam
că haosul e apanajul montruos al adolescenței
aerul
mi se urcă în gât și colcăie acolo
muzica
îmi umflă urechile șă bâjbâi după
litera în care stă singurul leac
singura minciună, că poate mă înșel... stau
trează, așteptând
nu, telefon e scump sau interzis, nu, mesaj e scump, interzis. Aștept
un semn
să cadă ceva de pe perete, o icoană
să se întoarcă cu fundul în sus, să îmi arate
dosul iadului, masca hâdă a
încrederii pe care mi-ai picurat-o în vine zilele pierdute pe aici, alături
mă simt, ha, ca o girafă ridicolă
care vomită la infinit
ghemotoace de vise cu sânge
stomacul
mi s-a mutat de la loc, sunt
doar un gât imens. Stau
pe bolta lumii și vărs cerneală
în bezna serii îmi pute-a cenușă. Acum
nu scriu poezie, doar caut
motive să mai stau
încă o literă, încă o literă, încă o literă
cu fiecare literă Dumnezeu e mai aproape, iar eu
poate sunt salvată, poate
în mine se mai ascunde un cuvînt, poate
o frază, un text... Doamne, mai dă-mi o literă! Acum
vin la tine, nespovedita, nu mă ierta, nu mă milui
mai dă-mi doar o literă, ultima, e prea devreme... Un autobuz
pleacă legănându-se. Singurele regrete
îmi trec cu zgomot pe dinainte
autobuzele
care au plecat și nu s-au mai întors decât
pe patru roți, scuipând trupuri ostenite, putrede. Mă uit
în ceața asta cu fumuri de trup
tu le-ai lăsat? Nu miros a tine. Perna
nu va mai mirosi a tine. Patul
se va răsuci singur sprea dreapta. Eu
voi asista singură la crizele de nebunie ale peretelui care se aruncă pe mine. Acoperișul
mă strânge, dați-mi muncitorii
de vizavi, să-mi clădesc în ei oale
să mă picur în ei, maltăr
să mă strecor în tencuială, să mă pierd printre cărămizi
sunt eu, Ana, de fiecare dată și nu spun niciodată: ajunge!
Ajunge, ticăloși făcuți de mame la gura vetrei
cu focul sub limbă, cu binecuvîntarea minciunii... Ajunge! Eu aștept aici.
Semnul întârzie.
Voi scrie
pînă la ultima literă. Mă ridic
să caut vreo carte, una, oricare
mare, neagră, dintre multele biblii rătăcite prin mine
în cap mi se învîrte ca un titirez consoana z
z. Z. Z. Asta e tot. Zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz
creierul meu
e acolo, între ei, între
undele magnetice ale lui z
inima mea
s-a desprins de mult de trup. Ce ciudat, ce
ușurare, așa
să mori, și totuși
să stai. Să fii. Să rămâi. Ea, inima,
nu mai are ce căuta în povestea asta. Când vei veni
să-ți iei lucrurile, curăță de praf și sub dulapuri
o vei găsi acolo
eu
probabil voi fi în oraș, la cumpărături
probând un sarafan obraznic sau un pantof demodat
teama
de acasă va crește cu fiecare kilometru cu care te apropii. Teama
să intru
să mă așez
să deschid calculatorul
să te caut
să nu fii. Sau, și mai grav,
să fii
pentru alții.
O altă literă, un uriaș o
mi se umflă în pântece și urcă
o, o, oooooooooooooooooooo
girafa domnului, răpciuga binecuvântată
voi vărsa și în seara asta
vin și miresme
Păcat. Păcat mare
ai făcut în seara asta. Crăciunul
nu e înlocuit decît de Paște. Tu
nu ești înlocuit decât de un b
care se plimbă dându-mi cu aripile peste urechi
ca un elefant încremenit într-un zâmbet idiot
o literă, mai dați-mi o literă, vă rog! Vă rog!!
Vă rog...
dacă mă opresc, urmează
tăcerea

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!