Sa te lasi cuprins de noapte ca de o femeie frumoasa cu buze si sani mari… Intr-o noapte in care toate luminile se vor stinge incetul cu incetul pentru ca strigatul e mult prea puternic, pentru ca va iesi violent, mai mult racnet, din tine…
Sa iubesti o noapte precum ai iubi o femeie cu forme si ochi negri… Sa iubesti! Cat de multa departare este intre iubire si dragoste, desi sunt la fel; cat de multa femeie este in iubire si cat de mult barbat este in dragoste…
Sa iubesti o femeie, intr-o noapte, intr-un apartament vechi din centrul orasului cu suspinele unor alte vremi in care te trezeai cu ea langa tine, cu fereastra acoperita de perdele si draperii fara de sunet, fara de materie…sa iubesti.
Zgomotul grav al apei din spatele cladirii te face sa discerni intre temeri, instincte, slabiciuni, razbunari…sau poate sa le convergi pe toate in acelasi timp ca mai apoi sa incerci cu disperare sa le separi. Apa. Lichidul greu care inabusea vacarmul strazii comune, pe care trecatori nestiuti alergau inspre moarte. Marturii multe, franturi de intamplari rancede, inmatriculari proaste, proteste, ideologii…pe toate acestea le rasfrangea inainte apa. Si nu te gandi la apa ca la un principiu empiric al lumii, ca la o renastere brusca si virginala intr-o universalitate lipsita de reguli. Apa.. Apa de luna, izvorul in care se spala fecioarele cu atata constiinciozitate, ca sa ramana fecioare…nici ea nu trece prin spatele locuintei tale… Apa…probabil ca apa la care au privit atatia, cu jind, cu pofta, cu spaima, cu teroare….apa aceea cu bulboane, cu spuma, putreda si murdara din cauza urbei, din cauza timpului mut si sadic ce se tavaleste asupra-i. In asta noapte…apa asta e putin altcumva. Zvarle lumini reci si circumscrie povesti cerului. O fereastra luminata acum, in centrul orasului, caci la periferie zacea epuizata in intuneric. Se aud trenuri ce duc aiurea spre nicaieri, ce despart, ce apropie…sunt trenuri fara de gari, deci fara de pasageri, care doar calatoresc-brute…spre undeva. Apa. Robinetul de la baie e deschis. Plaja Mediteranei se recompune pe peretii camerei…si valurile ti se izbesc de gleznele cu ciorapi de lana, intr-o tara in care a venit iarna. Ai vrea sa iti pescuiesti sufletul in intinderea aceea umeda sau sa devi un Iona care nu vrea sa indeplinesca porunca lui Dumnezeu. Sau poate totusi un pescar sarac indragostit de Danae cea cu parul de purpura… Apa. Picuri grei…poate de ploaie, ineaca pervazul mult prea inalt pentru tine, cel ce te cateri pe tabureti ca sa vezi cerul. Razvratitul si taciturnul ce fuge de damnare, care se ia la harta cu sinele, cu parul prea lung, cu nebuniile, cu alegerile, cu femeile....cu degetele. Esti un supravietuitor nestiut al unei lumi create special pentru tine, din care zeul creator a decis ca la un moment dat sa te alunge. Apa. Lumina fluorescenta intr-o camera in care stau doi oameni care nu se mai vazusera de o vesnicie, dar care intre timp au invatat sa se presimta… Doi oameni care incercau sa isi atinga salbatic mainile. Unica atingere permisa. Doi oameni desi mai tarziu animale... Apa, acvaticul…lumea se converteste… Sunetul lichidului umple cladirea. Geamatul apei se urca zgariand pe pielea spatelui. Sa ne inecam in bulboana din camera de baie, in care in imaginatia ta o dezbraci pe femeia-copil si apoi pe femeia-fantasma, frenetic, istovitor….ii frangi sanii si buzele…si apoi va adanciti in bratele tenebroase ale apei… Apa. Sa iubesti o femeie sub apa atunci cand ii speli parul si trupul… Nebunia apei…cerul urias de afara se zgaieste la memoria ta, somnul iti binecuvanteaza camerele si pe cei ce le populeaza. Ei dorm…ei habar nu au ca apa se prelinge din ochi pe suflet, ca vocea haosului isi cere dreptul la fiintare, ca moartea e atat de aproape de tine….cel care nu stii daca o iubesti pe femeia cu zambet tamp sau iubesti doar dragostea ta nefericita si proasta….sau propria-ti dorinta de singuratate… Apa. Astepti luni ca sa o rascolesti iar, sa o umpli de prea mult tine, de urmele dintilor, degetelor….doar parul tau o mangaie pe femeia sclava, caci restul rupe, trage, devoreaza din ea…totul…piele, oase, lumi, chiar si pe Dumnezeu. Reclamele luminoase palpaie. Un calugar se furiseaza pe langa ziduri. Ploua…cu apa din apartamentul tau. Sunt ziduri ale plangerii, caramizile tale. Apa….ai vrea sa faci dragoste cu femeia de langa tine in asta noapte tainica in care orasul se divide la infinit, in care timpul se rataceste de el insusi… O iubesti…mare greseala…o iubesti atat de mult incat ai vrea-o moarta… Sau poate ca ea te vrea mort… Ea ar fi in stare sa omoare pentru tine sau chiar sa te ucida. E mult mai placut in memoria ei. In schimb nu ar muri niciodata pentru tine. Caci stie ca a doua zi o alta femeie se va lafai in patul tau, pe urmele coapselor ei… Se lafaie chiar si acum in gandurile tale intinate. Te poarta cu ea oriunde merge si nu ca pe-un talisman, ci ca pe-un blestem.Cand va muri ea…vor ingropa doua suflete in loc de unul singur si o vor face cu zgomot. Apa…..o auzi cum curge…cum alearga din baie in bucatarie, in dormitor, pe trepte…apa sau femeia?! Care din ele iti haituieste casa sau gandul?! Esti un salbatic amator de incurabil si ii contaminezi si pe ceilalti. Apa se revarsa prin ferestra proiectata luminic pe tavanul camerei. Doua umbre fac dragoste nebuneste in patul tau, aceleasi doua in baie, in hol…ca doua intestine incarligate unul de celalalt, neputincioase, febrile, amnezice… Si daca intr-o zi femeia isi va face curaj si va pleca fara a se mai intoarce, intr-un capat de lume cu soare si apa multa…fara de tine, fara de constiinte, fara alternative, fara jocuri, intr-o lume simpla, dezgustator de simpla chiar...pe care sa o intinda dimineata la micul dejun, pe paine?!… Vei lasa-o oare sa plece…fara sa-ti spuna ca ii vede in tine pe copiii vostri, tacerile voastre?!… Vei lasa-o oare sa plece inecata sub o mare cu apa sarata, plina de ispita pestelui, nisipului, stancilor, abisului…Vei lasa-o oare sa se vanda primului negustor de trupuri?! Oare ea te-ar lasa sa faci toate astea?! Sau s-ar trezi zi de zi ca sa iti spele talpile, spalandu-si astfel pacatul… Apa…curge inca in spatele cladirii, cenusie si terna… Diminetile se ridica umede in caderi articulate si ritmice…costisitor de banale… Cine e ea?! Si de unde esti atat de sigur ca mai traieste inca… Apa…curge inca cu spume si rezonante. Inca,inca…alearga si vezi de mai e timp…apa-pamant, apa-pamant…