Plouă...Plouă de aseară. Plouă peste tot ce a mai rămas din visele mele. Plouă peste un mic Paris in declin...Plouă și îmi aduc aminte de zilele frumoase...zilele de demult. Plouă peste toate rugile, speranțele ți amintirile mele.
Ies la o țigară. Ascult prin ușa întredeschisă muzica foarte "veselă". Muzica stării mele de spirit. Inevitabil îmi aduc aminte de ea. Nici nu știu cum o cheamă. Dar de 2 zile nu pot să mi-o scot din cap. Privirea ei face ca mii de idei sa-mi vină in minte. Cum, cand, unde o sa am curajul sa ma duc sa vorbesc cu ea.Nici nu stiu daca ma mai tine minte,sincer sa fiu,nici eu nu mai stiu daca am sa o recunosc daca am sa o vad. Ce prost sunt sa cred ca as mai avea vreo sansa...Dar asa sunt eu: un visator! Dar parca in lumea ideilor mele sunt mai sigur pe mine.
De cand am venit in orasul asta parca ma macina si mai mult acel ceva caruia nu pot sa-i dau nume...Acele amintiri parca din alta viata, acele dejà-vu-uri. Mi se face pielea de gaina numai cand imi amintesc. Cam asa simt si acum ,numai ca azi stiu de unde mi se trage.De la ea. Ciudat sentiment cand cineva cu care nu ai schimbat nici un cuvant, ci doar cateva priviri fugare, curioase si goale de continut ,iti intra pe sub piele nu te lasa sa dormi ca lumea si nu-ti iese din ganduri. Voit sau nu ea nu te lasa sa mai vezi pe altcineva..o vezi in toti trecatorii. Si visezi la lume numai a voastra, o lume a amurgului undeva pe plaja uitata de lume, unde numai prima stea a cerului sa stie de voi, si un val sa se sparga peste trupurile voastre care privesc apusul etern.



2


Ploua in continuare. Ploua de doua zile de parca cerul vrea sa ne inghita. Tot nu imi iese din minte chipul ei...O vad peste tot. “Lasa ca o sa treaca si asta”, imi zic, cum fac de altefel intotdeauna. Poate de data asta chiar asa o sa fie si nu mai astept ca un lepros providenta.
Sunetul strident al telefonului ma trezeste din visare. Raspund plicitsit. E un prieten care imi reproseaza ca nu am mai dat nici un semn de viata. Imi cer scuze,dau vina programul de la faculate si ii promit ca o sa ma revansez cu o bere. Nu apuc sa inchid, ca iarasi sunetul ma zgarie pe creier. Mesaj:"ne intalnim maine la partu fara un sfert la gara". A, chiar, maine plec acasa.Nu credeam sa fiu bucuros sa ma intorc in coltul ala de lume,dar parca prin puteri numai cand ma gandesc la el.
E deja 7.30 P.M.Gata!M-am saturat si de muzica si de tigari si de starea de somnolenta care a pus stapanire pe mine de vreo cateva zile.Ma imbarc si ies la o plimbare prin ploaie,as cum faceam de mult,cand lumea asta inca era visare si culoare.Azi totul si-a pierdut culoarea si continutul. Totul e gol. Cu toate astea simt nevoia sa ma regasesc in prvirile oricarui trecator, sa caut un semn in a carui semnificatie sa gasesc dorinta de a continua. Dar acelasi cliseu din filme parca se transpune in realitate: oameni grabiti, muncitori atipind, copii care, spre disperarea bunicilor sau parintilor,si-au gasit locul e joaca in cea mai mare balta. Imi aduc amitnte ca nu demult si mie imi era permis sa ma joc cu ploaia si sa nu-mi pese de nimic. Nu demult nici nu aveam așa stări. Dar timpul trece ireversibil si maturizarea vine odată cu trecerea sa. Cât mi-am dorit sa rămân un copil. Voiam sa fiu doar un Petre Pan al zilelor in care trăim. Dar azi visele sunt doar pasari cu aripile frante, lasate sa putrezeasca intr-o groapa comuna. Si totusi, peisajul dezolant al Bucurestilor ma calmeaza. Mi-am luat doza de tranchilitate pentru o buna perioada de timp.
Intru in casa parca mai linistit. In schimb sunt ud. Foarte ud. Înjur faptul ca acum chiar imi pasa. Îmi pasă ca o să răcesc ți nu o să pot să ajung la școală. Înjur...




3


Ma trezesc si inca ploua. La naiba cu ploaia. Incerc si eu sa fiu vessel si nu ma lasa starea vremii. De ce naiba toti om fi suparati cand ploua. Inteleg ca e vremea de asa natura ca iti vine sa te arunci de la balcon , dar cred ca jung trei zile de potop. Ce depaseste asta cred ca l-ar face si pe cel mai optimist om sa aibe ganduri sinucigase. Dar pe mine? Nu ca imi plang de mila sau ceva de genul asta, dar m-am saturat de intrebari retorice si procese de gandire inutile. La naiba cu ploaia.