agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-28 | |
Cu dragoste, despre ura.
Imposibil să nu fi auzit pe stradă vreun comentariu „inteligent” la adresa voastră. Imposibil să nu vă fi lovit de cineva din greșeala pe stradă, si după un schimb de replici să nu terminați discuția cu „ba a mă-tii”. Imposibil să nu fi văzut vreun băiat-de-bani-gata cum se ia de vreun cerșetor. Despre asta vreau să vorbesc. Despre ingnoranța ce devine din ce in ce mai mult drăcusorul după umărul românului, și îl face să nu-i mai pese de nimeni și nimic. Să meargă ca un chior prin ceață, fără să știe de unde vine sau unde se duce. Sunt convins ca nu sunt singurul care gândește așa, dar vreau să cred că sunt singurul care ia atitudine. De ce să ne urâm așa de tare doar pentru că facem parte din clase sociale diferite. Eram mic la Revoluție, eram mic și după, dar refuz să cred că oamenii au murit împușcați ca niște câini doar ca niște „băieți deștepți” să profite de sacrificiul lor. Mă uit uneori la oamenii care trec pe strada și observ că singurii care mai știu să zâmbească sunt copiii. Românul se cufundă tot mai mult in ignoranța și în letargie. Refuza să-și mai facă vocea auzită, pentru că e mai preocupat de ce o să pună pe masă. Românul a uitat să-și mia ceara drepturile. Și își iau aceiași țeapă la fiecare patru ani. De 17 ani încoace românul face numai alegeri greșite, și se lasă îndobitocit de sloganuri pompoase, pline de venin. Și se duce orbește spre cea mai strălucitoare firmă, crede în toate minciunile și cade incontrolabil in aceiași sărăcie lucie, adâncindu-se tot mai mult în mâlul social. Nu îi mai pasă decât de el, nu se mai oprește să vadă că viața e rea doar pentru că el o face așa. Copiii uită să mai viseze, si ajung blamați, arătați cu degetul, se retrag în colțul lor de lume și ajung delicvenți uitați într-o celula a cărei chei a fost aruncată. Pesimist? Poate! Trist? Inevitabil! Real? Foarte real! Asta e viața pe care mulți au acceptat-o demult. Dar dacă mai mulți ar lua atitudine? Dacă....
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate