Ninge ca un paradox de frumos. Când nu te voi mai iubi, mă voi îndrăgosti iară de tine.

Nu pot să mă ridic... Atunci, mieii îmi lingeau din palmă sare de mare topită de ultima scrisoare, găsită de un câine flămând și el de cuvinte... Apoi, un domn bine, tot în alb, din cei ce cu credință slujesc în armata albă, mi-a spus zâmbind că am lipsit un timp. Un Tymp? Dar ăsta-i doar o clipă infinită dintr-o cascadă visătoare să prindă muntele de talie, să-i facă vuietul cântare... să ajungă pân’la mare......... Gânduri nu mai aveam, le adunasem puțin mai înainte într-o bilă albă, i-am dat drumu’, ca ruptă din hazard, spre Yames de 6, și-a luat-o razna... I-am spus din neuitare că afară ningea atât de frumos, ca o legănare înspre trecere a florilor de plop, și asta, doar pentru că acea clipă caldă de nea nu mai trecea...se oprise la un popas între M si W. Cu pașii încă șovăielnici, cu urme de ploi calde, m-am dus la fereastră... de-ai vedea și tu cum ninge peste albastru, ninge pentru focul din vatră. Lângă el, ca într-o mirare, stă povestea cu broasca țestoasă și cu scara, motiv brodat la tiv cu fire de viață din Paradoxul lui Yvves... dintr-o altă dulce amânare... un susur la chemare. Unde ești?










(text cu sintagme de pe scara de la adresa poetica
http://www.agonia.ro/index.php/author/0021600/index.html)... amintesc de Tymp si Yames de 6... ca semne de trecere despicata, popas si noroc...