Neliniștea grea și gândul ce doare îmi alungă somnul și ochii încep să mă doară. Aveam să înfrunt o altă dimineață fără să pot să-i spun că îl iubeam, o dimineață plină de lumină. Cafeaua este mai amară ca altădată și s-a răcit, nu este bună de nimic, iar poza lui de pe fișier mă ceartă cu un zâmbet cald.
Icnind, un oftat evadează din pieptul meu și un murmur scăzut se simte pe buzele mele. Sunt cuvinte nerostite, iar inima plânge și se roagă încet. Adu-mi iubirea înapoi! Am să aștept și, poate vreodată, o să înțeleagă cât îmi este de drag!
M-ai trezit cu o lacrimă fierbinte ce mi-a căzut pe obraz pe când te aplecai să mă săruți și, fără de cuvinte, plângând, te-am strâns în brațe căci, plecai, și printre lacrimi calde și suspine, mi-ai spus atunci că ai să revii. Viața îmi va fi goală fără tine și oriunde vei fi, mă voi gândi la tine! Ai plecat fără să privești în urmă, lăsând doar durerea din sufletul meu, semn că ai trecut pe aici, amintirea dragostei prea scurte și lacrimi grele în ochi, căci te pierdeam dar nu de tot, nu pentru mult timp! Mi-e atât de greu și atât de frig acum fără căldura îmbrățișării tale și rătăcesc însingurată, plângând...dar cu speranța regăsirii ce se va împlini!
Timpul este prins într-o clepsidră, se scurge nemilos. Durerea ce m-apasă lasă urme, răni adânci și mă afund, mă pierd, mă sting ușor în negură privind cu înfrigurare la tot ce a rămas. Și ce-a rămas? Doar amintirea ta, iar eul meu strigă cu disperare, luptă, luptă cu timpul, luptă cu tine! Lasă-te purtat spre lumină! Dulcea lumină! Ce mult aș vrea să te cuprindă această strălucire, să radiez și eu! Din nou lumină, să privesc spre ea, să renasc în fericire, să pot simți din nou...iubirea!