Radioul, o veche iubire a mea, pe care am abandonat-o acum aproape 5 ani, fără să mă mai uit înapoi, este ceva ce nu mai face parte din viața mea. Pur și simplu nu mai ascult radioul, deși tata mi-a cumpărat unul de "la ruși", să-mi țină de urât. Dar nici televizorul nu-l mai deschid. Uneori când sunt acasă, am nevoie doar de liniște, fără agitații, fără cuvinte, fără zgomote. Dar știind că vineri, 14 decembrie, 2007 începând cu ora 22 e o anume emisiune la Radio Cultural, mi-am luat aparatul, am căutat pe toate undele posibile postul, până când am reușit să recunosc vocea lui Ioan Gabriel Pușcă. Subiectul: „Literatura pe internet”. Eu nu am intrat cu telefon și pentru faptul că, din păcate, nu pot da telefoane (aș fi trecut peste chichița asta a mea, adică faptul că nu-mi place să le dau), dar sunt o fire exagerat de emotivă (practic, cel mai emotiv om din câți am cunoscut, exceptând profesiile – actor păpușar, respectiv redactor radio), însă n-aș fi reușit să vorbesc coerent, fiindcă ascultând emisiunea, cu adevărat a fost ceva ce m-a emoționat! S-au povestit multe, dintre cele ce le știm despre literatura virtuală, au fost telefoane în direct, însă emoționant cu adevărat a fost momentul în care Adina Stoicescu sau Gavroche http://www.agonia.ro/index.php/author/3698/index.html a intrat telefonic în direct, de la Berlin, iar Lupișor, așa cum îl știm cu toții pe Gabi, a cerut-o în căsătorie exact atunci, în smisiune. Iată unde duce literatura virtuală, mi-am spus. Iată lucrurile minunate care se pot întâmpla în felul acesta! Adina, desigur, a raspuns pozitiv, însă i-am bănuit emoția, după suspansul pe care l-a creat tăcând câteva secunde, ca apoi afirmația ei să vină în mai multe limbi, pentru a-l asigura pe Lupișor și pe ascultători că este „da!”, „oui, ja, yes”!

Derulându-se emisiunea, mi-am amintit cum în urmă cu un an, decembrie început, mă aflam la București cu ocazia festivalului „Spectacole de colecție” al Teatrului Þăndărică și cum, o luam pe prietena mea Adina Stoicescu, care mai ezitând, mai nu, până la urmă a venit cu mine la un Cenaclu literar. Adică, nu oricum, a trebuit să vin eu din Cluj-Napoca și o duc la cenaclu. La întâlnirea aceea s-au întâmplat lucruri frumoase și inedite. Eu, neavând poezie listată la mine, la un moment dat îmi pică fisa că am totuși o selecție de poezii pe un memory-stick și fac bucuria și onoarea (după cum s-au exprimat cei prezenți)cenaclului să le citesc în mod direct, de pe un laptop. Erau poeziile care în anul 2007 au fost publicate în „Calvaria”. M-am simțit bine nu numai eu, fiindcă citindu-mă, ca de obicei de altfel, s-a făcut liniște, ci și Adina Stoicescu, care a renunțat din acea clipă să nu se mai implice în cenacluri și viața literară a Bucureștiului. În tot acest timp, simțisem că și pentru prietena mea cenaclul acela și simplul fapt că noi ne-am prezentat atunci acolo, nu este întâmplător. Însă nu puteam detecta la ea decât o siguranță de sine, mai multă veselie și o anume stare de împlinire, vorbind ulterior, pe parcursul anului acesta, la telefon sau messenger. Dar n-a durat foarte mult și am aflat misterul. În octombrie am sosit la București, tot în interes de serviciu, dar și îmbinând utilul cu plăcutul și anume, organizându-mi o lansare de carte. Am apelat în mai multe părți, însă ca prietenii mei Adina Stoicescu și Gabriel Pușcă, (care sunt acum prieteni datorită întâlnirii la cenaclul acela în care citisem eu de pe stick), absolut nimeni nu s-a implicat. Am fost impresionată de cât suflet am găsit la acești doi oameni, câte vise, proiecte, idei, deschidere, inițiativă și energie pozitivă, astfel încât m-am simțit extraordinar în mijlocul lor. La începutul lunii decembrie, anul acesta, cu același festival de teatru m-am aflat la București și prinzând și o sâmbătă, m-am trezit din nou la un cenaclu, condus de nimeni altții decât prietenii în cauză. O atmosferă caldă, primitoare, de sărbătoare, copii talentați pe care Moșul i-a și premiat în cenaclu cu mici pachețele și lectură. Adina Stoicescu m-a întrebat dacă nu cumva am o carte la mine, să citesc, dacă tot sunt prezentă. N-o aveam, venisem direct de la "Þăndărică" și de la o altă minunată prietenă, Marina Samoilă, cunoscută tot datorită literaturii pe internet, însă după câteva minute îmi amintesc că am la mine nelipsitul memory.stick și un alt grupaj de poezii, ce fac parte dintr-un manuscris pe care dacă mă va ajuta Dumnezeu îl voi putea publica anul care vine. Așa că am citit. Așa că s-a făcut liniște. Așa că s-a împlinit un an. Apoi un an de când cei doi prieteni sunt împreună, apoi a venit emisiunea cu cererea în căsătorie, apoi v-am consemnat ca într-o pagină de jurnal frumoasa poveste a celor doi poeți, pe care, cu drag aștept să-i nășesc! Felicitări pentru pentru suflete, pentru vise, proiecte, realizări și împlinire! Să vă dea Dumnezeu împreună cu Lia, sănătate și casă de piatră, neclintită și minunată! A voastră prietenă,

Adina Ungur