mai trec uneori pe acolo. șoseta
atârnă în stâlpul porții. un steag
alb. tivit cu roșu. la început era plină
ca acelea de moș. cu deschideri spre câmp
ceruri blurate departe și țigle așezate frumos
împotriva ploii. avea de toate în ea
și lucruri și iluzii deopotrivă. și visul
a ceea ce sunt acum. nedeslușit cu totul. ca apa
wartei după furtună, la răsărit.

flutură ca un steag. am mai spus-o.
dar ea m-a spus oricum înainte așa cum deșirările
/oricare/ promit
Povestea.

niciodată
întreagă.

___
Copyright Adela Setti