agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1590 .



E prea târziu să înțeleg...timpul!
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Foll moon ]

2008-01-15  |     | 



Flori de stele revărsate-n palmele cerului cad blând peste un gând sigur ce mi l-ai dăruit într-un început de drum, la răspântia sărutului, când plângea luna și n-am înțeles de ce alunecau lacrimile. Totul însemna un răsărit, un răsărit la izvorul lumii unde se clădesc iubiri cu mâna de ceață a destinului. Și când am ajuns să văd mai bine și mai clar ca oricând totul, mă oprește timpul ce parcă îmi devine mai mult dușman decât prieten. Nu-mi dau seama! De ce trebuie să fie prea târziu să-l înțeleg?
Uneori mă întreb, păsările când învață să zboare, cui cer să le ofere siguranța în zbor? Pentru că uneori aș vrea să am curajul lor, dar nu-l am, aș vrea să zbor, dar nu-mi oferă nimeni siguranța. Oare e prea târziu să o caut undeva? Nu am curajul pentru că-mi pun prea multe întrebări, iar timpul, nu mă mai lasă să aflu răspunsuri...mă oprește.
Dacă aș fi pasăre, m-aș întreba cât de infinit e cerul, cât de întunecat este pământul și teama că m-aș rătăci în cer sau pe pământ, mi-ar frânge zborul. Nu știu, poate că într-adevăr sunt îngerul care nu mai poate să zboare. M-am resemnat. M-am închis în colivia mea de unde admir curajul altor păsări care se bucură de ceea ce și eu m-am bucurat, odată. Alteori îmi spun că nu e totul pierdut și am să mă vindec, cine mai știe? Poate numai timpul poate să-mi spună și cum el nu poate vorbi cu mine, ce mă fac, cine va putea să-mi spună dacă voi mai putea să zbor și să am siguranța că voi poposi acolo unde inima o cere acolo unde sufletul simte chemarea. Dacă voi lăsa timpul să îmi așeze și să îmi rânduiască totul în viață, ar însemna că sunt puțin comodă!
Eu am încetat să mă mai întreb de ce e așa și nu altfel, sau invers și dacă certitudinea e necesară uneori, asta se referă doar la material, nu la spiritual sau sufletesc. Fac totul fără rezerve, am preluat ștafeta timpului și am ales o cale mai grea de urmat, dar am multe satisfacții care mi-au atras bucurii, fericire și respect.
Acum, în acest moment, înțeleg timpul, pentru mine el este cel ce nu știa ce e mai bine pentru mine, cel ce nu știa ce vreau să simt, ce îmi doream să se împlinească!!! Și am sufletul mai frumos ca niciodată, mai ușor și mai cald, iar vorba aceea care spunea ,,Ce n-aș da să am iar 20 de ani!’’...nu mai e valabilă, eu mă simt și trăiesc ca la 20 dar cu înțelepciunea unui om care a învățat să vadă ce alții nu pot vedea. Așa că...nu trebuie doar să fim tineri, trebuie să ne simțim așa și să ne facem timpul...prieten, ca să-l putem înțelege mereu!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!