astazi era sa fac una dintre cele mai mari greseli din viata mea, poate chiar cea mai mare.
stau acum pustiita un pic, cu o durere de cap insuportabila, nici muzica nu mai suport sa aud. nu-mi vine sa cred ca am putut sta in cumpana inainte de a spune doua cuvinte. orgoliul meu de femeie, de fiinta pe jumatate tarana pe jumatate gand, a fost ranit si nimic altceva nu a mai contat. inca odata nenorocitul asta de orgoliu, care pana acum nu mi-a adus decat batai de cap. degeaba spun eu ca de vina e numai fundul meu tabacit de la cate suturi mi-a dat viata, e doar o scuza stupida.
ma intrebam odata oare ce demon ma indeamna sa ma sfasii pe dinauntru cu unghii de harpie. acum stiu.
era sa ma pierd pe mine cea de acum, cea care invatata sa fie altfel, cea care isi exerseaza rabdarea jucandu-se cu copii orfani, violati, batuti.. cea care un pic prea tarziu a invatat ce e tandretea si dragostea neconditionata.
era sa pierd tot ce am castigat in ultimul timp, din frica, din orgoliu,din neincredere, din neputinta de a intelege ca uneori chiar primim ceea ce ne dorim.
m-am luptat astazi cu cei trei demoni ai zilei de sambata. de data asta am castigat fiindca pe umarul meu drept statea ingerul meu pazitor si-mi dadea palme dupa ceafa: " spune alea doua cuvinte, termina cu tampeniile"...