Nimeni nu se grăbește de-a lungul
acestui mal îngropat în frunze și coaste
de păsări. Merg încet. În șir indian. Doi câte doi.
Legați între ei cu cătușe în cruce.
Palizi ca ziua din care vin. Tăcuți ca noaptea în care
intră.
În dreptul casei un câine scâncește neîndrăznind să privească
luna. Dacă ar prinde curaj, curajul lui ar prinde sunet.
De urlet. Se face ghem sub prag. Pragul scârțâie sub bocanci.
Trec doi câte doi și acum
arca e gravidă cu ei.
Lumea începe încet să rotească sub punte.

Îi prind din urmă.
Încheieturile mele sunt singure. Libere. Goale.
Palide ca noaptea pe care o sfâșie. Tăcute ca ziua în care
își vâră pumnii.
Sânge fără memorie.

Curând ne vom naște pe celălalt mal.
Ei dezrobiți eu
vacantă.
Înghesuiți unii în alții ca într-un pântec nou.
Mâine.

___
Copyright Adela Setti