Apă multicoloră
Puteți să râdeți? Da! Observ că da! Te privești în obiectivul ce te fixează inexpresiv… și zâmbești. Ești o păpușă cusută în stil 2008 cu accente de efemeridă și culori de tuș. Îți plimbi palmele reci pe trupul de lemn al cubului prin care te plimbi. Pe fiecare latură se află fibre de pământ înghețate de soare și privire de lumină cu gene lungi și mătăsoase. Te învârți ca un titirez și auzi râsul metalic și scurt al cutiei negre și digitale. După jumătate de oră decizi să dai „ Start” laptopului odihnit în colțul stâng al cubului-fără-întuneric. Atașezi cordonul ombilical al aparatului foto la cartea din sârmă și începi să observi diversele ipostaze ale fătului Tu ce încă doarme în placenta cu vise. Îl vezi cum dă din mâini parcă tastând ceva. Cine știe? Poate că acum scrie o poveste. Poate că atunci când se va dărui luminii va aduce cu sine o poveste lungă cu umbre și lumini, vibrații și unde. Îl vezi cum doarme ținând un deget în gură… își absoarbe propia energie, formând un sistem neîntrerupt ce-l cuprinde doar pe el,atunci nimeni nu îi poate fura umbra și culorile… e doar EL cu El. Dai „ Space”… îl vezi cum dă din picioare, sigur va fi un dansator neîntrecut ori un maratonist neobosit. Se joacă cu aerul lichid și aerul-promisiune încercând să afle ritmul mamei. „Space”. Îl privești cum deschide ochii… Câtă nerăbdare să vadă unde este, unde nu va fi, unde îl va găsi secunda de după mâinele de mâine. Încerci să vezi culoarea ochilor săi. Încă nu s-a hotărât ce suflet să își aleagă: cel al aerului, al apei, al pământului, al ierbii… încă meditează. Întorci capul spre stânga… ți s-a părut că ai auzit ceva… iluzie. Revii și vezi cum fătul bate cu pumnii și piciaorele. Se pare că va ști să fie furios… deci va fi om. Privești diversele ipostaze ale lui TU și după un moment de meditație începi să dai „Delete” la fiecare ecografie salvată în cartea din sârme, apoi tai culoare după culoare cordonul ombilical ce leagă aparatul foto de cartea-electrică. Acum te scalzi în apa curcubeu ce s-a împrăștiat pe podea. Te ridici și alergi prin cub, rotindu-l din ce în ce mai tare. Te oprești, da! Ai obosit… știi să obosești, deci ești om. Îți privești mâinile; ții în brațe un copil ce scrie o poveste lungă cât o viață, ce dansează și aleargă neobosit, ce bate furios în palmele tale, ce meditează, ce zâmbește… Puteți să râdeți? Da! Observ că da!