Note de lectură
GINA SEBASTIAN ALCALAY
"Impactul virtualului"
Poeme,Israel 2007
Hiperprolifica poetă nu mai necesită nici o prezentare, cu atât mai mult cu cât aproape în fiecare nouă plachetă sau volum de versuri- ca și în cel pe care îl semnalăm acum, după "Lumini diafane", comentat anterior în paginile acestei reviste-aflăm la sfârșit o listă exhaustivă a lucrărilor ei în versuri și proză, a antologiilor la care a participat, inclusiv cele di propria operă, a colaborărilor la diferite publicații, a demersurilor critice care au întâmpinat-o ( cu citate mai ales din Paul Cernat și Carol Isac ), a premiilor și a distincțiilor dobândite în cursul anilor, etc., etc. O listă, cum ziceam, lungă, și, firește, foarte impresionantă.
Și cu toate acestea, poemele din " Impactul virtualului", inclusiv introducerea intitulată " Mănuși potrivite", pe care poeta, o frecventă internaută, o inserează " în loc de prefață" (metafora mănușilor, potrivite sau nu, fiind folosită în chip de protest împotriva dirijării de către un polițist imaginar a circulației cuvintelor), vădesc o profundă nemulțumire, pe alocuri revoltă și suferință. Din cauza cui? De ce?
Exprimate cu nedisimulată franchețe, aceste sentimente se datorează în primul rând celor pe care scriitoarea îi consideră "detractorii" ei și de care a fost " invinuită de poezie", ca și cum s-ar fi aflat " într-o țară străină/ lăsată la vatră/ ca un soldat rănit", "lașilor" care " vor să-mi desfigureze puterea
cuvintelor/ trimițându-mă în locul lor/ în fața plutonului de execuție" (" Supraviețuire", "Casa poeziei"). Alteori adresa e și mai directă, iar acuzațiile și mai virulente, ca în poezia " Am întâlnit critici fericiți": Așteptând la un colț de drum poeții,/ vorbind cu ei singuri/ într-un monolog pe o coardă ruptă,/ neavând nici măcar efervescența / critică, nici disponibilitatea literară .../ de a compune ceva personal, cocoțându-se pe umerii/ scriitorilor! (...)/ prin titlurile lor/ de Cezari ai literaturii/ din clubul bătrânilor nepremiați/ rupând așa zisa tăcere! /
Am întâlnit critici /fericiți/ minimalizându-și grafomania/ printr-o regie perfectă,/ fără drept la replica poetului/ dar, niciodată nu e prea târziu!"

În același registru, vanitățile unor confrați ( considerați) egoiști și impertinenți, care nu-și văd decât " bombeul pantofului", formează de asemenea ținta unor reflecții poetice de o amară înverșunare.
Cât despre trăsăturile morale și estetice puse de autoare la stâlpul infamiei, într-o " lume jegoasă" a " murdăriei interioare" și a " loviturilor sub centură" a "bârfelor și gunoaielor aruncate peste bord", unde " pantoful cu toc dă de un vierme care trebuie strivit", sunt enumerate între altele " Viclenia în 5 părți" (imagine sugerată, pare-se de structura Simfoniei spaniole de Lalo") , ipocrizia ("orgi sinistre, baletul bărbaților deghizați, al prefăcuților tot mai numeroși cu " chip ingenuu" și al criminalilor de inimi"); "falsul lucrurilor" văzut ca un "lapte corăslit prin cearșafuri de mătase"; răul provocat de " viespii, crocodili, teroriști".
Împotriva acestui rău, sufocate nu o dată de lipsă de afecțiune și tandrețe, de indiferența unor parteneri egocentrici și egolatri care confundă iubitele sau soțiile cu " o ușă ivită în cale", în ciuda "sarmalelor filozofale turnate în cap" ( după cum se vede, notele ludice nu lipsesc din aceste bobârnace pamfletare), poetele preferă să se replieze asupra lor însele:" Ne ascundem în noi cuibărindu-ne- pur și simplu- invalizi" (Luați de val"). Există de altfel și numeroase alte poeme cu accente feministe îndreptate împotriva bărbaților exchibiționiști, a celor ce se laudă " că pot avea orice femeie", a violatorilor, etc.Dar toate acestea și altele menționate mai sus sunt contracarate într-o măsură importantă de versuri mai degraba senine, în care poeta ne apare în ipostaza de bunică , obsedată de " ramuri de copac înflorite" și de " kilograme de nepoți" ce îi " mărșăluiesc prin brațe", versuri exprimând nevoia ei impetuoasă de puritate, întruchipată în "orhideea plăpândă" sau în crinul de pe mormântul tatălui.
Alterori Bianca Marcovici se întoarce pe nesimțite la maniera și temele favorite dintotdeauna: trimiteri la diferite opere picturale și literare, precum Sesto Pals, Amos Oz, Mircea Cărtărescu, și adesea ale ei însăși, strecurate printre rânduri ( "Haifa zidurilor de sprijin", Aburi de femeie", Cireșe amare", Lumini diafane");apoi multe aluzii muzicale, inclusiv cele legate de Iașul copilăriei și debutul ei violonistic, retrăirea unor experențe peripatetice precum cele de prin muzeele Parisului sau în jurul fântânilor din Roma ("Fontana di Trevi") prilej de inserții ironice sau de meditații melancolice asupra atotputerniciei banului, superficialității oamenilor sau efemerității cărților care " trăiesc doar o clipă"
Unele din cele mai emoționante poeme rămân dedicate Israelului ca " pământ roșcat", sursă de inspirație poetică personală – și în special Ierusalimului., denumit "Ierusalimul meu, noaptea viselor, divinitatea atât/ de aproape, unde dispare aroganța spirituală/ apare grădina noastră în lumină feerică,/ revelația/ Zidul Plângerii /noastre- singura scenă din viața lumină/ te simți tu însuți, umbra ta e cu tine/ cu inima pe zidul de granit/ te rogi pentru copiii noștri/ și zidul împietrit îți dă speranță".
Această stare de exaltare și extaz mi se pare în concordanță cu autocaracterizarea pe care, în ciuda tuturor nemulțumirilor și incriminărilor, și-o face însăși poeta: "Eu sunt poeta care vede/ partea cea plină a paharului"- aș adăuga eu, prin străfulgerarea de imagini și metafore memorabile.


Revista
MINIMUM, NR. 251-februarie 2008-PAGINA 55-56.
TEL AVIV
Director, Al.Mirodan


Semnal de carte la Haifa

\"IMPACTUL VIRTUALULUI\"
Editura Haifa, 2007
Bianca Marcovici

Am primit o carte de poeme în proză de la vechea mea prietenă, Bianca Marcovici!
Talentul ei și modul cum este ilustrată cartea nu mai reprezintă pentru mine ceva nou! Cu toții suntem obișnuiți deja cu poezia ei plină de adevăruri incandescente care mi-au trezit amintiri din orașul nostru natal, Iași, dar și o reîntâlnire cu Haifa care ne-a îmbrățișat pe amândoi în urmă cu ceva ani și care a plâns alături de noi în timpul atacului cu katiușe din ultimul război...
Ca artist plastic am recunoscut aluziile fine legate de \"originea lumii\" a lui Coubert și până la Dali, impulsul de a destăinui lumii legăturile intime și virtuale cu lumea paralelă în care trăim, în mod robotic, fără poezie. Poeta găsește soluțiile supraviețuirii poetice chiar aici, în Israel , într-o limbă pe care nepoții ei deja n-o pot înțelege.
Să exemplificăm:
\"fidelitatea poetică e o donare /de suflet\" (pag.29, dulceață de ardei iuți)
...\"pe Lăpușneanu tronează un coș de cireșe/ pe o masă de paie, Cenaclu în aer liber/ ...
literatura a cam dispărut! nimic pe la chioșcuri,/nici o revistă de Iași,/
Sinagoga din Tărgul Cucului/m-a recunoscut. \"(pag. 34. \"pe Lăpușneanu\")
Ce o frământă pe poetă este tocmai viteza cu care trebuie să se încadreze în noua viață ! Să învețe să expedieze e-mail și să se documenteze în noi programe de calculator atît la serviciu cât și în viața poetică (pe care o vedem încununată cu premii în Israel, România, Iugoslavia).
Puterea de a răbda o colectivitate ostilă poeziei, renașterea prin poezie, ignorarea celor care privesc poetul și poezia disprețuindu-i pasiunea, sau, să zicem, continuarea activității literare ca ingineră, inclusiv tangențele violonistice, o caracterizează:
\"...să mă scald în marea mea din Golful Haifa/ neadormită, mângâiată de vîntul
sofisticat/așteptînd acel nedefinit semn/ al cititorului/ să mă scald pur și simplu/ în adevărul pămîntului roșcat.\" (pag. 49, \"stîlpi de înaltă tensiune\")
Nostim de tot poemul \"chiloți roz\" (sau \"în pas cu vremea\")...
am băut suficient vin roșu ca să mă simt bine și să iert orice. Mai mult, nici un reproș
nu-mi stă pe limbă, chiar nu mă doare nimic. Sunt perfectă. Am chiloți roz! ( pag.49)
Închei recomandându-vă cartea cu plăcerea cititorului care descoperă o carte bună:
\"viața pîlpîie prin nepoți\"


EDUARD MATTES
29 ianuarie 2008 – Haifa.
http://www.romanialibera.com








***