Nu e nimeni aici....doar eu...si..cu...mine...tot cu mine.
Imi vine greu sa cred ca ai mintit.... si tu....imi vine greu sa cred ca totul se repeta...
Shtiu ca nu exista prieteni, dar am vrut sa cred ca toate acele dovezi ce confirma asta, au mintit. Dar nu! Ai avut grija a imi arati ca aveau dreptate...si imi pare rau....atat de rau...
Incerc sa imi revin...si shtiu ca o sa o fac...in fond, m-am obishnuit...cu toate ca as fi vrut a ma fi obishnuit sa fie cineva langa mine...se pare ca eu nu am voie sa simt asa ceva...
In mod normal, ar fi trebuit sa urmeze o intrebare, poate un "de ce", chinuit...dar nu, am obosit...nu mai vreau...
Vreau doar pace...liniste...nu vreau nici macar placere.
Vreau doar sa imi adie vantul prin par...sa uit si de tine si de el...si de toate cuvintele urate pe care mi le-ai adresat ....pe nedrept...
Nu sunt o martira...sunt doar un om...o lacrima...un nimic...
Probabil ca, totusi nu sunt un nimic...daca as fi fost, nu mi s-ar fi intamplat toate aceste lucruri de care as vrea sa uit...
E uitarea cea pe care o caut...prin cuvinte, dureri, oameni, vant...si moarte...
Doar ea, care imi poate aduce salvarea....nici tu, nici el, nici ea...nimeni...