"Buna dimineatza!" e singurul cuvant pe care si-l adreseaza dimineata.

El isi ia servieta,pleaca alergand pe scari.Ea,imbracata in camasa lui alba cu dungulitze negre,sta ca un copil sub cearsafuri...numara sunetele pasilor lui coborand scarile si isi musca buzele pentru ca intotdeauna greseste numaratoare.E liniste in apartamentul lor:doar radioul se mai aude cateodata asa ca si cum s-ar inneca in propriul strigat.Doamna de la apartamentul vecin e plecata si ea,caci nu se mai aude cum canta dimineata sub dus.

Ca si in celelalte dimineti,ramane singura,se plimba ca o fantoma prin casa,se aseaza in fata oglinzii sa vada daca a mai slabit sau s-a mai ingrasat,da drumul la televizor si se arunca din nou in pat incercand sa mai simta parfumul camasii.Suna telefonul....nu se ridica din pat ci dimpotriva arunca cu telecomanda in el.Totul se linisteste,se ridica din pat si duce direct in bucatarie....

Pe podeaua dormitorului,pe hol si in baie,haine aruncate la intamplare,farduri parfumate si pensule imprastiate,creme si uleiuri peste tot...fusese o noapte agitata,asta era clar!In bucatarie,se aseaza pe pervaz asteptand cafeaua...care intarzia sa se incalzeasca.O bufneste subit rasul.De obicei el facea cafeaua,pentru ca el semana cu ea...avea ceva din trasaturile cafelei.Ea era mai mult ca ciocolata....te facea sa te simti asa cum te face sa te simti o cutie mare cu praline.Cel putin asa ii spusesera toti prietenii ei:"Mai tu si el sunteti ca ciocolata si cafeaua...separati sunteti minunati,dar impreuna sunteti euforici"

Asta a auzit de milioane de ori..si de fiecare data cand se gandea la asta o bufnea rasul...de-ar fi fost asa in realitate....dar nu...ea se obisnuise sa-si bea cafeaua singura,sa rontzaie ciocolata singura..si era minunat!minunat..nu euforic!