agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-11 | |
Privesc un vis răsturnat încercând să atingă suprafața unei conștiințe
Făcute din cadavre de idei și umbre de sentiment amar cu prea mult fantezism… Se împiedică de lentilele crăpate uitate pe noptieră…n-aveau nici un sens ochelarii… Erau ochelari de miop…și normal că i-am spart că doar lumea nu se vede mai bine…prin impresii, prin oglinzi întoarse Lumea are celule de arătat și neuraminidaze de studiat…nu forme mari – pe acelea le vedeam oricum Unui miop nu-i trebuie ochelari cu lentile, ci cu găuri ca să caute în el însuși lumina… Ochelari de cal să-nvețe să privească la cel din fața lui…să îl simtă cu mâinile…să îi simtă parfumul - Umbra unei matrițe de gânduri…jucând șotron într-un suflet într-o seară de mai…târziu Inoportun, visul se strecoară printre genele mele Prea grele pentru semne de punctuație pe harta sufletului, Pentru pauze între cuvinte, Șir nesfârșit curgând din mine spre niciunde… Golindu-mă de povara lor Iar am scris ca să plângă din mine imaginile ce vor să trăiască, Să se așterne pe hârtie ca o pasăre pe turnul bisericii Strângându-și aripile cu sfială să nu deranjeze Tăcerea ce le e sfântă chiar și necuvântătoarelor Totul îmi pare un « poate mâine » sau un « poate da », un « poate nu » Si atunci noi cuvinte îmi curg de sub obrocul minții…degetele-mi sunt ca de lut Și mă las să cad în plasa unei idei ca-n visele În care învățam să zbor aruncându-mă de pe un pisc, Dintre nori... Mă las în voia unor neuroni, nu mai sunt decât o sinapsă ascuțită Ca un fir de telegraf înroșit de prea multe coduri Nu mai sunt decât o frunză ce cade Pe luciul apei nemișcate pierzându-și urma În cercuri tot mai mari până o va cuprinde Tot orizontul, tot pământul în care somnul e adânc, Tot soarele în care mă topesc ușor, încet, firesc Pentru a cădea din nou peste voi, în voi Cu primul curcubeu dintr-o zi de oțel...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate