De ce nu pot iubi si eu la fel ca ceilalti? Ce inima imi bate in piept de nu se infioara la trecerea ta ? A ta, iubire…
La televizor s-a aratat despre un tanar ce s-a sinucis din dragoste. Ea il parasise iar el nu mai putea trai fara ea. Aceasta e marea dragoste? Sa-ti fie chiar atat de nestapanita, de irationala, de navalnica? Iar el era tanar , atat de tanar…Iar ea…ea nu a vrut sa spuna nimic, era problema lor, povestea lor de iubire, nu a tuturor. Pacat, de data aceasta povestea nu a mai avut un final fericit!
Sa-i dai dreptate cui acum?
Lui, care s-a dedicat intru totul iubirii , fara a se indoi ca aceasta era cea adevarata, cea pentru care s-a nascut si fara de care viata sa nu mai avea soare, aer, apa si pamant?
Sau ei? Ea care poate nu a putut sa-i raspunda cu aceeasi intensitate, cu aceeasi pasiune si devotament si care astfel a preferat sa se retraga?! Ei, care puteam sa fiu eu?
Cine e vinovatul insa? Mereu trebuie sa existe si un vinovat! E iubirea cea vinovata? Iubirea ce nu a stiut sa-si aleaga doua suflete care sa se potriveasca?
Sau timpul e de vina? S-au intalnit intr-un timp nepotrivit! Unul din ei ar fi trebuit sa nu se fi nascut deloc!Sau macar inalta parte! Dar, poate ca soarta lui ar fi fost la fel. Asa ii era scris, sa moara din dragoste!…Oare?!
Un cantec duios vibreaza pe aripile timpului :”pentru ca mor de dor/daca tu nu esti aici/mor caci nu mai pot exista…”
Ah, inima, cand vei cunoaste si tu iubirea?! Cand vei putea sa dai totul, dar absolut totul chiar insasi viata plapanda, pentru o iubire?! Ce poate dureaza doar …o ora, o zi…un anotimp…
Iubire, lacrima de stea, te rog, coboara in inima mea, paharul meu e gol, umple-l tu cu tainic dor!
Ce fel de om sunt de nu pot sa ma indragostesc?! Sa ma pierd cu trup si suflet intr-o iubire patimasa? Sunt eu de vina? Sau inca nu te-am intalnit, iubire?!
Hai , te rog, mai ninge-ma…