Hoinăresc pe ape neîncetat,
corabie ce portul și-a uitat.
Când am plecat nici nu mai știu,
doar oglinda mării îmi spune că sunt viu,
în jur e-al apelor pustiu.

Drept, câteodată cred
nu mai exiști
și-atunci mi-e greu,
tare greu, să rezist.

Doar număr valurile ce se-ntorc
să văd câte-au rămas în port
de dragul tău