No fain zicea bunică-mea ardeleancă
io n-am văzut așe copil să nu se spărie de fiare
am fost la pădure pentru lemne
unde o fost asta
la Făgăraș poate mă aude cineva de acolo
poate din cei ce nu mai sunt
ne-a ieșit o ursoaică mai mare decât sunt amu
toți cei de lângă mine s-au suit în copaci
numai eu mâncam mure lângă ursoaică
nu mi-a zis dă-te mai încolo
nimic mă privea cât eram de mic
poate zicea în sinea ei ceva
eram atât de apropiați
eu și prietena mea
m-a bătut deseori gândul să-mi fac casa în pădure
să nu mai văd oameni speriați
nu știu cum când eram copil nu mi-a fost teamă
frica s-a legat de mine mai târziu printre oameni
animalele le simțeam curate
cu suflet mare așa cum am crescut eu în Ardeal
mi-a împrumutat bunica inima ei
nu am mărturisit încă totul nu
mi-e teamă să spun