De la prima seară până la ultima dimineață au căzut frunze și ploi și fulgi. Mi-a căzut și lanțul de la gât și brelocul de la chei și corpul Înapoi pe pământ.
Mi-am bătut picioarele în cuie de asfalt și mi-am trântit un bolovan în spinare, să nu mai zbor, oprește-mă să nu mai vreau să zbor! Mi-am cusut gura și m-am legat la mâini, mi-am acoperit urechile și ochii și nările să nu mai am nici un simț, să nu mai știu dacă e zi sau noapte, dacă plouă sau ce anotimp e. Mi-am spălat creierul, să nu mai existe nicio punte de legătură de la mine la prima seară până la ultima dimineață.


Nu știu cât e ceasul, dar parcă s-au scurs secole și-am uitat de mine, de frunze și de străzi, de mese și cafele.