Acum, a ajuns-o și Crăciunul... Și tot nu simte că acesta ar fi venit... Cu siguranță, datorită lui... La fel ca acum un an... Dar știa că atunci a fost altfel... Atunci,ea chiar era îndrăgostită de el, și nimic din ce va fi urmat, ea nu ar fi putut să anticipeze...
Tocmai de aceea, în aceste momente, oricât s-ar strădui să-l iubească la fel ca atunci, nu reușea... Pentru că știe "ce va urma"...
E irațional, știa asta ; dar, într-un final, concepția lui Balzac o urmărea totdeauna îndeaproape, și doar ea i-a oferit fericita ocazie de a fi un om real... REAL. "Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște..." ( Te-am urmat îndeaproape, Balzac, întotdeauna... )

[...]

Fericită că e Crăciunul ? De ce ar fi ? Unde e el ?... Unde e Toleranța Reabilitării ?.. ( Toate sunt la el ; iar el nu e aici... )
Nu se mai poate gândi că e Crăciunul, nu se mai poate gândi că peste atât de puțin timp, anul 2005 va fi o iluzie...
Toată ființa ei Cosmică a rămas în acea zi de vineri, în care ea a încetat să mai trăiască lumea fizică, părăsind-o... și venind să întâlnească ceea ce a existat cu mult timp înainte ca ea să existe... : apropierea altui suflet... Apropierea fizică, pentru a se întâmpla Apropierea Spiritelor...
Ea a continuat cu întreaga-i ființă, sub voluptatea trăirii... Îndurerată sub fericirea îmbrățișării, și sfâșiată sub miile-i de fețe, sub sărutul lui...
Ca să își revină puțin în simțire, se sprijinea ( aproape insesizabil, pentru a nu da de bănuit ) de brațele sale... Se agață, parcă, de ele, și în același timp, le susținea...
E ceva ireal... totul. Gestul lui, Căldura lui, Iubirea și Fermitatea lui... Chipul lui, lipsit de riduri..., magia care îl hăituiește mereu, dimineața privirii lui...
Toate îi aparțineau, și toate i-au fost dăruite ei...
Ei, unei nesăbuite însetate de Cunoaștere..., și prostită de atâtea naivități repetitive și uniforme, în ea...
El i-a ridicat trupul din nesfârșitele-i tenebre, și i-a admirat setea de cunoaștere, pe care o putea privi în ochi, la fiecare nesfârșită clipă,... ce părea că semăna cu o oră, apoi cu o blândă eternitate...
O îngăduitoare Eternitate, ce îi transpare din oceanul de posibilități, doar una - de a nu se mai gândi că e Crăciunul.