agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-20 | |
În camera neagră, aparent cutii goale. Toracică și craniană, roase de viermele verzui al timpului scurs pe marginile pereților. Acoperișurile se apleacă peste mine, moi și mustrându-mă pentru indiferența ce-o demonstrez, din creștet până-n nucleurile cordului. Inima mea se dezbracă fără pasiune. Picioarele mele dansează pentru podea. Nu pentru rugina străzilor, scârțâitul apelor ori gustul corpurilor. Sunt toate resturi de cuvinte și momente. Uneori, privind pe geam când e prea devreme pentru privit pe geam, văd doar un haos de pomi și lumini aprinse neomogen. Toate luminile blocurilor sunt codurile nescrise ale oamenilor, toate combinațiile de ferestre-mi vorbesc despre voi. Mie, tânjind după surzenia socială. După copilul care, fixându-și privirea pe blocul din față, nu vedea de întuneric și chicotea, întâlnindu-se cu luna. Adultul miroase siluetele soțului și soției ce ies pe rând să fumeze pe balcon, sătuli de televizoare și voci de străini. Oamenii ce-și mai iubesc doar plămânii, fumul și buzele. Nu mă observă. Adultul miroase siluetele copilului ce se urcă pe scaun, pentru a-și scoate nasul pe fereastră. Stăm față în față, reprezentându-ne fiecare epoca. Două linii paralele, fără intersecții cerebrale, doar sufletești. Copilul cade de pe scaun și plânge-n seninul serii, adultul se întoarce cu spatele și plânge pe ascuns. Nimeni nu trebuie să știe că adultul plânge. Adultul, personajul meu central, privind în jos, mai vede femeia ce-și face patul mereu la aceeași oră, într-o repetiție departe de certitudine și prea aproape de disperare. Femeia îsi face mormântul în fiecare seară la 22:30 și moare. Învie într-un pat, învie mereu. Dar dorindu-și la micul dejun, printre omletă și murături, moartea fără înviere. Nu o cere. O așteaptă-n repetiția ei comodă, doar așa poate fi și victimă și călău. Adultul, voyeurul, nu-și mai face patul. Nu mai stă pe spate decât pe câmpia constiinței deșertificate. Recoltele vieții lipsesc, iar în seceta trupului s-au copt, surprinzător, fructele firii. Adultul ține în palmă mărul roșu, nemușcat de Evele și Adamii ce-au pictat omenirea în păcat și încă o pictează între picioarele celor pe care adultul nu le vede. Ei se ascund, după cortinele lor din perdele, dar își spală mereu rușinea cu penetrări transpirate și țigări post-coitale. Adultul oftează și mușcă din măr, știind că pe pânza lui monocromă o să stea mereu acele două litere îngroșate scârbos - OM. Copilul s-a înțepenit în coaja de piele uscată. Miezul fructului - mucegăit. Gândul traiului - amar și vechi. Eu, adultul, îmi cad la picioare și mă aplec să ridic oase și fericiri. Se ciocnesc de mine aceste fericiri, apoi se scurg ca porumbeii morți pe geamuri. Asamblând acest puzzle de oase și fericiri, adultul, desfăcut în om, înger și demon, nu e nimic mai mult decât triunghiul echilateral al suferinței.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate