agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-23 | |
Cu tălpile goale strivesc covorul și mă gândesc la nemișcare, la alte lumi, la lumi apuse, la lumea asta-n care strivesc covorul cu tălpile goale și reci. Nu sunt tristă, nici nu sufăr, nici nu plâng vreo iubire neîmplinită. Aș fi vrut poate alt covor. Sau alte tălpi, sau o pereche de papuci, să-mi amortizeze impactul cu suprafața aspră. Mi-a spus Ș., criticându-mi firea, că am prea mulți timpi morți, că " ar trebui să te organizezi, să te mobilizezi, să te trezești, măi fato și să faci ceva că-i păcat de tine, păcat de mintea aia a ta". Accept uneori critica fără nicio împotrivire. Cred că o accept pentru a putea critica la rândul meu și pentru a-mi crea un nou obiectiv, acela de demonstrare a contrariului. În timpii ăștia morți îmi frec tălpile de covor, privirile de pereți și mâinile de golul dintre ele. Am impresia că vreau să spun ceva, dar până să deschid gura varul de pe pereți se varsă peste mintea mea, încețoșându-mi gândurile și vederea iar becul aprins râde de mine că nu m-am culcat încă. Mă las absorbită în textura covorului și mă înțep din când în când în câte-un bold căzut și uitat acolo. Playlist-ul de luni de zile își derulează muzica a cărei ordine o știu pe dinafară. Sunetul se ridică din boxe pe pereți, desenează linii imaginare pe tavan și se propagă în unde colorate asupra mea și a covorului. Pășesc acum pe sunete și culori, tălpile îmi devin călduțe, covorul își tremură molatec țesătura. Timpii mei morți capătă dimensiuni de eternitate iar gândurile se rup de fond, rămânând o formă ambiguă și neregulată pe pereții ce păstrează urme de țânțari și fluturi de noapte striviți. Am impresia că mă gândesc la ceva, defapt mintea îmi stă în loc precum un ceas rămas blocat la o oră. Adevărul lui durează doar un minut. Am amorțit și picioarele mi se desprind de corp, merg singure și mă găsesc purtată în neștire prin camera dezordonată. Mâinile îmi aparțin încă și le plimb pe față și prin păr. Mă afund în covor cu tălpile goale ca într-o apă călduță și transparentă. Camera îmi devine sfetnic, timpii morți îmi devin voce. "Vezi ce faci, rezolvă-ți problemele, gândește-te bine ce vrei, ți-o spun ca sfat, poate nu sunt eu cel în măsură să-ți zic, dar e clar că au rămas niște lucruri neclarificate în tine și că trăiești prea mult din amintiri. Ți-ai format niște șabloane din lucrurile care ți-au plăcut și te-au făcut să te simți bine la un moment dat și acum ai impresia că altceva nu e bun pentru tine. Asta e, asta ești, m-am convins. Pentru binele tău, ar trebui să faci ceva, gândește-te bine. Păcat de tine. Păcat de tine."
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate