agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-16 | |
M-am trezit brusc din somn, într-o stare de luciditate totală. Ca și cum cineva ar fi apăsat pe tasta ‘’play’’ și tot ceea ce sunt ar fi început să funcționeze la parametri normali, instantaneu. M-am apropiat de fereastră și am privit cerul nopții. Era limpede, fără greșeală, cu o țesătură de stele uimitoare în diversitatea si bogăția ei strălucitoare. Luna portocalie, ca o imensă felie de dovleac strecurată între oglinzile cerului, desăvârșea clipa.
În secunda următoare am simțit nevoia să-mi cer iertare. Pentru ceea ce doream sa fac, și spun asta fără cea mai mică urmă de ironie, mi s-a părut cum nu se poate mai potrivită emisiunea ‘’İartă-mă!’’. Chiar așa, o dorință intensă, mistuitoare de a o chema la ‘’İartă-mă !’’. Voiam să-mă fac de rahat dar rău de tot. Aș fi vrut sa fiu kitch, să fiu penibil dar să spun răspicat totul, să știe toată lumea că nu mai vreau să am nimic de ascuns. Doream ca ea și tot restul galaxiei să știe că am de gând să pun capăt minciunii. Aș fi vrut ca toată duplicitatea mea și continuitatea în această greșeala existențială să fie spălate de penitența publică. În încercarea de a-mi recăpăta într-un fel puritatea, simțeam că oprobriul public poate juca rolul durerii fizice din ritualurile de autoflagelare musulmane sau hinduse. Trebuia să spun tututror că nu ne mai putem ascunde după iubirea noastră scâlciată. De la prima întâlnire toți mi-au zis că trebuie s-o iubesc. Părinții, prietenii, colegii. Cinci ani de tatonări. Superficialitatea și entuziasmul tinereții au fost drogurile care m-au făcut să continui. Uneori mi se părea atrăgătoare și potrivită pentru mine, alteori urâtă cu adevărat și imposibil de înțeles. Momentele când totul părea că merge bine alternau cu perioade când simțeam că scoatea la suprafață, tot ce era mai rău in mine. Toate eforturile de veni unul către celălalt, de a ne înțelege și de a ne apropia erau dublate în permanența de o senzație de respingere. O forță pe care nu am încetat să o simt, mă făcea să o iau la sănătoasa în direcția opusă tocmai când ți-era lumea mai dragă. Eram o cascadă care ar fi vrut să cadă în sus. Cu toate astea am făcut greșeala decisivă: după cinci ani ne-am luat cu acte. Acum lucrurile au devenit mult mai concrete, toate intervențiile s-au făcut pe viu, fără anestezie, la intensitate maximă. La început am devenit globetrotter. Special pentru ea călătoream, o dată pe lună, omiedouăsute de kilometri cu trenul. Gândeam câ suntem tineri, merge. Pentru ea am locuit într-un bloc numit ‘’vila fără gânduri’’, un paradis al gunoaielor fizice și spirituale, unde aveam apă caldă un sfert de oră pe săptămâna. Tot ea m-a învățat ce înseamna șpanul, vaselina, murdăria unsuroasă care îți intră sub unghii, în piele și pe care nu o mai poți scoate săptămâni în șir, oricât te-ai spăla. Ea mi-a arătat cum este să desenezi și să faci calcule când ai buricele degetelor amorțite pentru că în camera în care lucrezi sunt cinci grade Celsius, iar în afara ei sunt doua grade Celsius .Sau cum este atunci când ai mâinile negre de murdărie și te speli cu zăpadă pentru că n-ai apă. Puțin câte puțin lucrurile au alunecat și nu mi-a mai acordat nici măcar atenția din primii ani. Am fost nevoit sa fac pentru ea lucruri pe care n-aș fi crezut că sunt în stare să le fac, să cobor mult în subteranele firii, să fiu o slugă, o minge de ping–pong în jocurile fițoase a fel de fel de cocoțați ai zilei, unii numiți și prieteni . Căutam satisfacții, pasiune, realizări si primeam dezamăgiri, acreală și stagnare. Toate câte au fost s-au strâns meticulos într-un biloi de condamnat pe care adeseori simțeam că nu-l mai pot căra. Erau zile când o uram cu sălbăticie. Treptat, am început să răspund și eu pe măsura. Nu mă mai interesa, aveam o relație eminamente mecanică. Trăgeam cu ochiul și nu numai, în altă parte. O mințeam și asta zilnic. Mimam afecțiunea, sinceritatea. Flacăra pasiunii era un decupaj de carton murdar, călcat în picioare. Clipa de luciditate născută în puterea nopții m-a făcut să înțeleg că toată această arhivă sentimentală profund dezagreabilă și detestabilă trebuie pierdută definitiv în oceanele uitării. Am simțit nevoia de a trage o linie fermă între : EU și EA . Îndrăzneam să spun răspicat că între noi lucrurile nu mai trebuie să continue așa și să mă bucur că am puterea să ies din compromisul acesta îndelungat și dezonorant. Dar undeva în mine un alt eu nu vrea să o abandoneze, dorește să o iubească așa cum a visat să o iubească și cutează a oferi cu maximă generozitate sinceritate, emoție, pasiune, har. Pe de o parte simt nevoia să-mi strig bucuria de a refuza odată pentru totdeauna zilnicul șantaj și pe de altă parte simt dorința de a plange si a implora să mi se permită să o iubesc. Nu mai pot trăi cu ea cea de astăzi dar nu nu pot exista fără ea cea de mâine. Mi-aș dori să învățăm din toți anii petrecuți împreuna , să tragem uriașe, grele porți peste un trecut obscur și mediocru oferindu-ne unul altuia o a doua șansă. Cu siguranță că ea, viața mea profesională merită acest cadou. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate