Doamne, ce vremuri...
Am un acces de nostalgie; nici mie nu-mi vine să cred... atât de mult m-am robotizat.
Claudia o chema. Era superbă și era cred chiar mai nonconformistă decât mine, la vremea aia. Când făceam dragoste, și o făceam pe unde te-ai fi așteptat mai puțin, printre gâfâieli și gemete, ne spuneam bancuri politice, să ne-ntârziem cât mai mult. Altfel era jale, o luam din loc cu "el-fugitivo": ne simțeam într-un mare fel. Râsul ne dezarma exact atunci când invazia de pitici diplomați pe creier era pe cale să-și asume victoria. O coceam încet și cu răbdare: conferențiari dr.-decenți. Istericalele, cu lacrimi, (nu se mai știe de care), aveau farmecul lor, mai ales că inevitabil o luam de la-nceput, pândindu-ne sadic (și masochist totodată) aproprierea de focul de artificii dat în cinstea absolvirii. Eram duși definitiv. Amândoi.
Preferatele noastre erau "ceaiurile". Așa se numeau pe vremea aia onomasticile, sau te miri ce alt soi de petreceri inventate de multe ori, ad-hoc. Când nu erau ceaiuri, ne nimeream prin cine știe ce excursie cu grupa, sau plecam de nebuni cu motoarele. Niciodată nu știam dinainte unde o să aterizăm. De fiecare dată, era o chestie de moment, sau de inspirație. Nu de puține ori ne trezeam în locuri splendide, de a căror existență habar n-aveam. Avea haz toată chestia pentru că improvizam din mers: cazarea, gașca, distracția... tot. Banii nu erau o problemă. Puteau să fie, sau nu, cam tot aia era... și puțin ne păsa, atâta timp cât nu jucam Monopoly. Important era să fim împreună. Mâncam te miri ce... și dacă ne-aduceam aminte.
Ne-am nimerit într-o zi pe la Padina. Eram vreo nouă motoare. Unii însoțiți, alții nu... "la oha". Când ne-a văzut cabanierul cu motocicletele prin munți, plini de noroi și vai de mama noastră, ne-a înghesuit pe toți într-un pod, dându-ne niște saltele aiurea și vreo cinșpe pături. Fetele, rupte de hurducături, s-au băgat repede în cârpe și la o bârfă mică să le ia permisivul oniric, iar noi băieții, ca niște adevărați "liberali", la umbra unei lămpi cu gaz, ne-am apucat cu conștinciozitate de un pokeraș. Era unul Harbik, în mare bulan în seara aia. M-am scurs printre primii, așa că m-am dus să-mi fac compostament pe sub pătura Claudiei. Mammmăăă, ce fierbinte era pătura aia! Da, n-am prea apucat să ne consolăm reciproc . Când au văzut nenorociții de chibiți că se cam strâmbă relieful prin colțul ăla de pod, au scos nu știu de unde naiba o muzicuță (unul nu știa să cânte la ea) și s-au apucat să scoată niște "onomatopee" ad-libitum legato-dedicato absolut indezirabile cu panarama aia, când pe sus, când pe jos, alternativ cu comentariile "sportiv-dezacordate" aferente. Am sărit în mare viteză la loc în textile, dedicându-ne exclusiv unui anti-schizoid de activități mult mai performante: râs, măscăruri și înjurături de bulan. Ne-am balonat facultativ.
N-a dormit nimeni toată noaptea de crampe la maxilo-bucal.
Răzbunările de oftica așteptării s-au executat a doua zi, în peșteră. Speologie cu simț de răspundere.
A fost un motor în doi timpi cu un singur piston, cu un singur cilindru: torcea, nu alta...
Urăsc motoarele-astea-n patru timpi...