agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 850 .



Clarviziune
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Intrusul ]

2008-04-11  |     | 



Pe una din nenumăratele cărări ale copilăriei,într-o iarnă cum doar atunci ar fi putut exista,fusesem fără să mai fiu,pentru prima și ultima dată în viața mea.Zburam,pluteam,eram desprins de timp,înaintam pe sanie printr-o alunecare străină legilor fizicii.Cum totul era alb,iar ninsoarea inunda și întuneca panorama printr-un conglomerat de nedescris,compunându-se doar din graba fulgilor,înaintarea părea drept o plimbare la circumferința timpului.Ceea ce atunci s-a întâmplat,vedeam.Acum,simt.Cerul venea spre mine,eram vecin cu norii,susținut de un pământ ce-și încetase funcțiile.Alunecarea pe sania mister o întrevăd
acum ca pe o profeție,la vremea aceea inconștientă,despre restul cărării,despre iernile ce au urmat și despre avânturile
ce se dizolvă,zdrobite de fatalitatea analizei.
Nimic nu m-ar fi putut scoate în acele momente din năvodul
inexplicabil în care eram,de bunăvoie sau involuntar,prins.Eram totuși conștient că înaintarea nu era posibilă fără vreun ajutor,întrucât drumul nu era spre vale.În ciuda acestor gânduri,cărora nu doream să le dau atenție,privirea înapoi nu s-ar fi întors,să caute izvorul fericirii mele,sursa ce mă făcea să cred că,totuși,nu e o iluzie.Și continuam,sfidând fără să vreau,pe oricine nu era capabil de așa minuni ca ale mele.
Pe când încă mândru de desprindere și departe de toate explicațiile și certitudinile planam la vecinătatea cerului cu pământul,un fulger al conștiinței ,tradus pintr-o prejudecată ciudată,mi-a sfârtecat elanul.Acum știu ce-a însemnat,dar atunci nu concepeam.Cum,cum era posibil ca reveria să-și întoarcă fața,iar eu să încetez să zbor?
Cine m-a vândut timpului,cine m-a abandonat pământului?
Decepția a fost imensă,dezamăgirea m-a anulat,iar revolta nu își avea rostul,stors fiind oricum de orice inițiativă de-a reacționa.
O voce epuizată în spatele meu m-a înștiințat că nu mai poate;așadar,sentința:cel ce m-a sustras din real era ființă omenească.Și nu înaintasem,deci,datorită propriilor convingeri,iluzii.
Contactul cu realul,impact letal tuturor predispozițiilor viitoare pentru neluciditate,mi-a fost hărăzit,prin urmare,mie,sau....și mie.O amețeală o beție de realitate îl cuprinse pe fostul copil,aruncându-l pentru eternitate invariabilei vinovății fără obiect.
Pașii ce au urmat nu s-au putut abate niciodată de la condamnările secundarului și nici de la amenințarea soarelui.Frustrarea de inconștiență și lipsa vreunei explicații pentru exodul din copilărie l-au împins să se răzbune;căutând țapul ispășitor,se învârtea într-o sferă fără răspunsuri,fără întrebări,fără revolte.Pasivitatea și vidul l-au obosit apoi,vestindu-i că nu e nici primul și nici ultimul care întreabă.
Și,lăsând sania de-o parte,își reia mersul pe jos,călcând în picioare țărâna ce-l ademenea,luminat de un soare al ispitei.Pe ce să se sprijine,pe lutul negru și nemișcat,pe cărările făcute de atâția alți pași? Sau să se-ntindă pe relativul soarelui,acolo unde potecile sunt pietruite cu nori de întrebări,balustradele sunt îndoieli și picioarele înoată prin tina deznădejdii? Corp cu amintiri de ființă,umbră fără lumină,are totuși o inimă supusă firii.Și până când timpul nu-și va îndeplini misiunea,împărțind pământului ce i se cuvine și soarelui ce-i aparține,individul pace n-o să întâlnească.
Obișnuit de-atunci cu asta,de pe vremea când sania ieșise de sub supunere și apoi s-a izbit de pământ,înaintează pe unde-i este permis,ascultă amăgirile rațiunii ,se lasă pradă uitării întreținându-se cu semenii,și toate astea - trăind.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!