În satele din Ardeal și nu numai, coboară din veacuri obiceiuri și datini ce se pierd departe în timp. Sunt datini autohtone, orânduite și practicate cu mare bucurie de săteni.
"Peana" grâului e o datină legată de cultul recoltei, al vegetației și al fecundității și păstrează-n ea, ca toată tradiția românească, un amestec de creștinism și păgânism.
Satele comunei Blandiana, din județul Alba, sunt așezate pe văi largi, sau presărate pe dealurile molcome, aproape de liniștea pădurii. Acolo, pe dealuri, sunt lanuri mănoase de grâu, care și-n ziua de azi sunt secerate de săteni cu secera. Acolo grâul este îmblătit cu străvechiul motor.
Ca seceratul să meargă mai repede, gospodarii cheamă oameni cu plată, cu mâini harnice, care știu să mânuiască bine secera. Fiecare sătean, căutând să gate seceratul înaintea vecinului.
Ca dovadă a hărniciei și ca în anul următor rodul să fie și mai bogat, cel care termină primul de secerat face "peana" grâului.
În timp ce bărbații așează snopii în stog, o femeie mai bătrână face "peana", care cere o anumită măiestrie.
"Peana" este cruciformă, alcătuită din fire întregi de grâu, de un anumit număr și împletite într-o anumită formă, strânse apoi ca într-un buchet. Când este gata, o dau unei fete sau femei mai tinere, s-o poarte în mână până la casa gazdei. Vestea c-au pornit cu "peana" merge repede, fete și mai ales băieții îi ațin calea, cu gălețile pline cu apă, udând-o din cap până-n picioare.
Cea care duce peana strigă cu putere:

Frunză verde de mușcată
Peana mea trăbă udată
Și cu apă din găleată,
Se udă ca și pe flori
De fete și de feciori
U-iu-iu, iu, iu!

Cine nu udă peana
Uște-i Dumnezeu mâna
Că peana trăbă udată
Și mândruța sărutată,
U-iu-iu, iu, iu!

Seceră, seceră rea,
Seceră-i gutița mea
Dacă-i dau vinars să bea.
U-iu-iu, iu, iu!

Astai peană, nu-i ospăț,
Pupene gazda pe toți,
Dacă gazda n-o răzbi,
Și feciorii îs pe aci.
U-iu-iu, iu, iu!

Iacă, peana am udat,
Gazda să fie bogat,
Cu grâu mare și mănos
La anu și mai frumos.
U-iu-iu, iu, iu!

Udă ca după o ploaie torențială, "peana" și purtătoarea ei ajung la casa gazdei, unde așează "peana" la loc de cinste.
Este păstrată până în anul următor, când ritualul se repetă și este înlocuită cu o "peană" nouă.
(culeasă din comuna Blandiana, sat Stânișoare, 08. 08. 2006)
I.S