agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-03 | |
Nopțile de mai. O cale spre amintiri de demult și meditații. În ultima perioadă mă gândesc mai des, poate prea des la întâmplările din viața mea. Unele frumoase, altele nu.
Tot mai mult aud în jur rostiri de felul: viața mea e un roman. A mea a fost doar un capitol de roman. Pe care unii au refuzat să-l lectureze, iar alții plictisiți l-au pus pe o noptieră prăfuită. Ca și cum viața mea nu ar fi fost importantă pentru nimeni ci doar pentru mine. Eu vreau să scriu aici despre o emoție de primăvară pe care am trăit-o cu mulți ani în urmă. Primăvara dragostei. Primăvara cu teii grei de povara mugurilor plini de veșnicii, iar mai târziu, de mirosul florilor care te îmbie la iubire. Pe fundalul unui astfel de tablou am cunoscut un bărbat. Care, credeam eu pe atunci că nu poate fi decât ceea ce așteptam de o viață. Steaua dimineților mele și amurgul care-și liniștea spre seară flacăra. De ce iubim bărbații? De ce-i iubim cu toate greșelile lor? De ce ne iubesc ei pe noi, femeile? Într-un moment de nebunie am hotărât să ne îndreptăm spre marea cea dorită. Dimineață de dimineață ne plimbam pe plaja abia trezită de liniștea din zori. Iar seara însoțiți de lumina lunii dintre neguri. Parcă tărâmul acela nu putea fi decât al iubirii. Așa cum se întâmplă între îndrăgostiții care vin spre spațiul dintre poli precum vine ideea spre cuvânt. Dar cum nimic nu durează o veșnicie așa nu a durat nici simplitatea acestei bucurii pentru că m-am deșteptat repede. Mi-au rămas iluziile și viața de pripas. Rând pe rând i-am înapoiat mâinile, gândurile, săruturile, mângâierile, scenariile scrise prost, iluziile, decepțiile. Acum unde credeți că locuiesc? Într-un cuib de cuc. Cu tristețile care nu mai au capăt. Dar, după cum am mai scris... nu te întrista pentru ce nu ai... ci bucură-te pentru ce ai! * Nu am rămas împreună pentru că, nu numai că nu am uitat, ci pentru că nu l-am iertat. Dar gândurile trec. Rămâi singur și meditezi la tristețile de altă dată care nu mai sunt decât o amintire. Încerc să devin mai puternică. Dar, oare de ce am început cu ...„Mi-așa de dor de tine“?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate